Art. 4. - Regulament din 2014 de organizare şi funcţionare al Comisiei centrale de arbitraj
M.Of. 589
În vigoare Versiune de la: 6 August 2014
Art. 4
(1)Poate fi numit arbitru de către CNAS, CMR, CMDR şi CFR orice persoană fizică de cetăţenie română, cu domiciliul în România, care cunoaşte limba română, are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor sale şi se bucură de o bună reputaţie.
(2)În aceleaşi condiţii, pentru fiecare arbitru va fi numit câte un membru supleant.
(3)Arbitrii sunt independenţi şi imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor lor, nu sunt reprezentanţii părţilor şi sunt datori să asigure respectarea drepturilor părţilor referitoare la soluţionarea litigiilor civile în ceea ce priveşte dreptul la apărare, egalitatea de tratament, contradictorialitatea şi buna-credinţă.
(4)CNAS, CMR, CMDR şi CFR sau oricare altă persoană juridică ori persoană fizică nu are dreptul să intervină ori să influenţeze în vreun mod activitatea comisiei privind luarea hotărârilor.
(5)În orice stadiu al litigiului comisia încearcă soluţionarea litigiului pe baza înţelegerii părţilor, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.