Art. 40. - Regulament din 2014 al onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne
M.Of. 330
În vigoare
Versiune de la: 25 Februarie 2021
Art. 40
La aniversările prevăzute la art. 39 pot fi invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, conducători ai partidelor politice legal constituite, ierarhi şi slujitori ai bisericilor şi cultelor recunoscute de lege, veterani de război, reprezentanţi ai altor ministere, departamente şi instituţii ale statului, foşti comandanţi sau şefi, personalităţi militare ori civile, funcţionari publici civili cu statut special, personal în rezervă sau în retragere care a lucrat anterior în structura Ministerului Afacerilor Interne respectivă, familii ale cadrelor, elevi şi studenţi.