Secţiunea 9 - Predarea-primirea comenzii unei structuri a Ministerului Afacerilor Interne - Regulament din 2014 al onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne
M.Of. 330
În vigoare Versiune de la: 25 Februarie 2021
SECŢIUNEA 9:Predarea-primirea comenzii unei structuri a Ministerului Afacerilor Interne
Art. 70
Ceremonia de predare-primire a comenzii unei structuri a Ministerului Afacerilor Interne se desfăşoară în prezenţa comandantului/şefului eşalonului superior, iar la ceremonie participă întregul efectiv al structurii, precum şi toţi comandanţii/şefii structurilor subordonate.
Art. 71
Activităţile desfăşurate în cadrul ceremoniei sunt următoarele:
a)trecerea în revistă a personalului structurii de către comandantul/şeful eşalonului superior, însoţit de fostul şi de noul comandant/şef al structurii; la terminarea trecerii în revistă a personalului structurii, aceştia revin în faţa şi la mijlocul formaţiei, iar comandantul/şeful eşalonului superior salută personalul;
b)comandantul/şeful eşalonului superior dă citire ordinului de numire în funcţie a noului comandant/şef, apoi face o scurtă prezentare a acestuia;
c)comandantul/şeful care predă funcţia dă comanda pentru prezentarea onorului la drapel, ordonă gărzii drapelului să iasă în faţa structurii, preia drapelul de luptă/drapelul structurii de la portdrapel şi îl înmânează comandantului/şefului eşalonului superior, rostind: "Domnule ..... (gradul), predau comanda şi drapelul de luptă/drapelul structurii al ..... (denumirea structurii)";
d)comandantul/şeful eşalonului superior predă drapelul noului comandant spunând: "Domnule ..... (gradul), vă predau comanda şi drapelul de luptă/drapelul structurii al ..... (denumirea structurii)";
e)noul comandant/şef primeşte drapelul de luptă/drapelul structurii şi se adresează comandantului/şefului eşalonului superior: "Domnule ..... (gradul), iau în primire comanda şi drapelul de luptă/drapelul structurii al ..... (denumirea structurii)"; după aceea îl înmânează portdrapelului şi îi ordonă gărzii să treacă la locul său în formaţie;
f)noul comandant/şef se întoarce cu faţa spre formaţie şi dă comenzile necesare pentru încheierea ceremoniei.
Art. 72
(1)În scopul cunoaşterii tradiţiilor instituţiei şi al dezvoltării respectului pentru înaintaşi, pe o placă de onoare dispusă la loc vizibil, la intrarea principală în comandamentul structurii, se înscriu numele comandanţilor/şefilor şi perioada când şi-au exercitat funcţia.
(2)Fotografiile comandanţilor/şefilor sunt expuse în "Galeria comandanţilor/şefilor structurii", în ordine cronologică.