Art. 5. - Regulament din 2013 privind procedura de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar

M.Of. 506

În vigoare
Versiune de la: 12 August 2014
Art. 5
(1)În 15 zile de la expirarea termenului de depunere a dosarului, Colegiul director al Camerei, în calitate de comisie de verificare a dosarelor, verifică îndeplinirea cerinţelor legale pentru înscrierea la examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, întocmind pentru fiecare candidat referatul de admitere sau, după caz, de respingere a cererii (anexa nr. 2).
(2)În cazul în care membrii Colegiului director al Camerei sunt rude sau afini până la gradul al III-lea cu unul sau mai mulţi candidaţi, aceştia nu vor participa la şedinţa Colegiului director al Camerei, în locul lor fiind desemnaţi de către Colegiul director al Camerei, pentru derularea tuturor procedurilor prevăzute de prezentul regulament, alţi notari publici care nu se află în această situaţie. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător şi membrilor Consiliului Uniunii în cazul şedinţei de validare a rezultatelor.

(3)În caz de respingere a cererii de înscriere, Colegiul director al Camerei comunică candidatului, în termen de 24 de ore de la adoptare, prin afişare la sediul Camerei şi pe pagina de internet a acesteia, o copie a referatului de respingere, sens în care va încheia un proces-verbal.
(4)În acelaşi termen Colegiul director al Camerei va afişa la sediul Camerei şi pe pagina de internet a acesteia situaţia centralizată a candidaţilor ale căror cereri de înscriere la examen sau concurs au fost admise sau respinse, sens în care va încheia un proces-verbal.
(5)Împotriva avizului negativ candidatul poate formula contestaţie la comisia pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de cei respinşi la înscrierea la examen sau concurs, prevăzută de prezentul regulament, contestaţie pe care o va depune la Cameră în termen de două zile lucrătoare de la afişare, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor este irevocabilă.

(6)În 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5), Colegiul director al Camerei va transmite lista candidaţilor care nu au primit aviz de înscriere la examen sau concurs şi contestaţiile formulate de către aceştia, precum şi dosarele lor comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de cei respinşi la înscrierea la examen sau concurs, constituită conform art. 8 lit. a).
(7)Dosarele candidaţilor respinşi împreună cu contestaţiile acestora formulate potrivit alin. (5) vor fi analizate de comisia pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de cei respinşi la înscrierea la examen sau concurs, în cel mult 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5). Comisia hotărăşte cu majoritate de voturi asupra admisibilităţii contestaţiilor formulate de candidaţii respinşi şi va afişa, în termen de 24 de ore de la soluţionarea contestaţilor, situaţia centralizată a candidaţilor ale căror contestaţii au fost admise ori respinse. Afişarea se va face la sediul Camerei şi pe pagina de internet a acesteia. Hotărârea comisiei prin care se soluţionează contestaţiile este definitivă şi irevocabilă şi se comunică candidaţilor prin afişare la sediul Camerei şi pe pagina de internet a acesteia împreună cu situaţia centralizată a candidaţilor care au fost admişi şi, respectiv, respinşi să participe la examen sau concurs. Despre toate acestea se face menţiune în procesul-verbal încheiat de membrii comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de cei respinşi la înscrierea la examen sau concurs.
(8)Cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării examenului sau concursului, la sediul Camerei şi pe pagina de internet a acesteia se afişează situaţia centralizată a candidaţilor admişi să participe la examen sau concurs.