Art. 90. - Regulament din 2013 DISCIPLINEI MILITARE

M.Of. 399 bis

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2013
Art. 90
(1)Ofiţerii care îndeplinesc funcţii prevăzute cu gradul de general de brigadă/similar sau superior acestuia sunt trimişi în faţa consiliului de onoare, numit pentru fiecare caz în parte, prin ordin al ministrului apărării naţionale, la propunerea şefului Direcţiei management resurse umane, în situaţia în care sunt informaţii concludente despre săvârşirea unor fapte în condiţiile prevederilor art. 24 alin. (1); în situaţia în care cel în cauză este şeful Direcţiei management resurse umane, propunerea se face de către şeful Statului Major General.
(2)Consiliul de onoare numit în condiţiile specificate la alin. (1) se constituie din 3 ofiţeri, cel puţin egali în grad şi funcţie cu cel în cauză; preşedintele consiliului de onoare trebuie să aibă grad superior celui trimis în faţa consiliului de onoare.
(3)Evaluarea concludenţei informaţiilor în vederea trimiterii în faţa consiliului de onoare a unui ofiţer care îndeplineşte o funcţie prevăzută cu gradul de general de brigadă/similar sau superior acestuia se face de către o comisie de cercetare prealabilă, numită prin ordin al ministrului apărării naţionale, la propunerea şefului structurii centrale din care face parte ofiţerul în cauză sau a şefului structurii centrale care are în coordonare structura respectivă, iar pentru cei care se subordonează nemijlocit ministrului apărării naţionale, la propunerea şefului Direcţiei management resurse umane sau a şefului Statului Major General, după caz.
(4)Comisia de cercetare prealabilă se constituie din 3 ofiţeri, din care 2 ofiţeri cu gradul cel puţin egal cu al celui în cauză, iar unul - ofiţer de justiţie militară din cadrul Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică.
(5)În termen de 4 zile lucrătoare de la constituire, comisia de cercetare prealabilă prezintă ministrului apărării naţionale un raport din care să rezulte dacă se impune sau nu trimiterea celui în cauză în faţa consiliului de onoare.
(6)În situaţia în care, în baza propunerii comisiei de cercetare prealabilă, ministrul apărării naţionale hotărăşte trimiterea celui în cauză în faţa consiliului de onoare, şeful Direcţiei management resurse umane sau şeful Statului Major General, după caz, prezintă acestuia pentru aprobare proiectul ordinului de trimitere în faţa consiliului de onoare.
(7)Comisia de cercetare prealabilă prevăzută la alin. (4) îndeplineşte şi atribuţiile conferite prin prezentul regulament ofiţerului desemnat, urmând să completeze, dacă se impune, cercetarea şi să întocmească dosarul cauzei, prin derogare de la prevederile art. 100 alin. (1), în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii ordinului de trimitere în faţa consiliului de onoare.
(8)Ofiţerii care îndeplinesc funcţii de comandant de unitate militară, locţiitor şi şef de stat major sunt trimişi în faţa consiliului de onoare al eşalonului superior.