Art. 107. - Regulament din 2013 DISCIPLINEI MILITARE

M.Of. 399 bis

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2013
Art. 107
(1)Şedinţa consiliului de onoare se desfăşoară în termen de cel mult 6 zile lucrătoare, de la data emiterii ordinului de trimitere în faţa consiliului de onoare, timp în care dosarul este studiat de către membrii consiliului de onoare care participă la soluţionarea acestuia.
(2)Locul desfăşurării, data şi ora începerii şedinţei se stabilesc de preşedintele consiliului de onoare, cu aprobarea comandantului/şefului unităţii militare, se consemnează în ordinul de zi pe unitate şi se aduc la cunoştinţă celui ce urmează a fi analizat în consiliul de onoare, prin orice mijloace de comunicare ce pot asigura confirmarea primirii de către acesta, precum şi martorilor prevăzuţi la art. 109 alin. (3).