Capitolul ii - Organizarea şi conducerea structurilor de prevenire, atribuţii şi planificarea activităţii de prevenire - Regulament din 2013 de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate
M.Of. 410
În vigoare Versiune de la: 16 Ianuarie 2018
CAPITOLUL II:Organizarea şi conducerea structurilor de prevenire, atribuţii şi planificarea activităţii de prevenire
SECŢIUNEA 1:Organizarea şi conducerea structurilor de prevenire
Art. 6
(1)La nivel naţional, activitatea de prevenire este coordonată direct de Inspecţia de Prevenire, structură specializată din cadrul Inspectoratului General, iar conducerea acesteia se realizează de către adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General, care este şeful Inspecţiei de Prevenire.
(2)Inspecţia de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează şi evaluează activitatea desfăşurată în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă de către ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei publice şi organizaţii neguvernamentale cu funcţii de sprijin, repartizate potrivit reglementărilor în vigoare.
(3)Inspecţia de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează şi evaluează inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspecţii judeţene.
Art. 7
La nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, conducerea activităţii de prevenire se realizează de către adjunctul inspectorului-şef, care este şeful inspecţiei de prevenire judeţene/a municipiului Bucureşti.
Art. 8
(1)La nivel teritorial, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, prin inspecţiile de prevenire, coordonează, planifică, organizează, desfăşoară şi evaluează activităţi de prevenire în zona de competenţă.
(2)Inspecţia de Prevenire poate coordona direct unele activităţi preventive desfăşurate de unităţile subordonate Inspectoratului General.
Art. 9
(1)Organizarea activităţii de prevenire la nivel naţional se asigură de către adjunctul inspectorului general, iar la nivel judeţean de către adjunctul inspectorului-şef şi se realizează prin şefii de structuri din Inspecţia de Prevenire, respectiv din inspecţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(2)Inspectorii de prevenire, care constituie personalul inspecţiilor de prevenire, sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
(3)Inspectorii de prevenire îşi desfăşoară activitatea individual sau în colective, constituite la nivelul structurilor proprii, ori împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii sau autorităţi publice împuternicite să desfăşoare activităţi de control, în condiţiile respectării prevederilor legale şi, după caz, ale protocoalelor de colaborare.
(4)Inspectorii de prevenire desfăşoară activităţi de prevenire în judeţul în care se află unitatea din care fac parte.
(5)La ordinul primit de la Inspectoratul General, inspectorii de prevenire pot executa misiuni în alte judeţe, pe perioade determinate, pentru activităţi de prevenire complexe sau la care este necesară prezenţa unui număr mai mare de inspectori.
(6)Legitimaţiile de control nominale pentru inspectorii de prevenire se emit de Inspectoratul General, modelul acestora fiind prezentat în anexa nr. 1.
Art. 10
Anual, la propunerea adjunctului inspectorului general, respectiv a adjunctului inspectorului şef se nominalizează, prin ordin de zi, personalul cu atribuţii în următoarele domenii:
a)controlul respectării legii în domeniul prevenirii incendiilor şi protecţiei civile, precum şi constatarea şi sancţionarea încălcărilor respectivelor norme;
b)emiterea/anularea de avize şi autorizaţii de securitate la incendiu şi protecţie civilă, precum şi emiterea acordurilor pentru organizarea jocurilor de artificii şi comercializarea articolelor pirotehnice;
c)stabilirea de restricţii sau dispunerea sistării/interzicerii desfăşurării unor activităţi, lucrări de construcţii; întreprinderea demersurilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor;
d)auditul de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul apărării împotriva incendiilor;
e)gestionarea problematicii protecţiei monumentelor istorice în ceea ce priveşte aspectele legate de situaţiile de urgenţă;
f)evidenţa sancţiunilor contravenţionale şi urmărirea executării acestora;
g)evidenţa legitimaţiilor de control;
h)executarea lucrărilor de asanare a terenurilor de muniţiile rămase neexplodate şi pentru lucrul cu explozivi şi mijloace de iniţiere;
i)avizarea planurilor de urgenţă internă şi emiterea de puncte de vedere pentru rapoartele de securitate şi politicile de prevenire a accidentelor majore pentru obiectivele care cad sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, cu modificările ulterioare;
j)elaborarea şi actualizarea planurilor de urgenţă externă;
k)participarea în colectivele de analiză tehnică din cadrul agenţiilor pentru protecţia mediului;
l)participarea în cadrul Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului;
m)controlul persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de examinare a sistemelor constructive în vederea identificării, evaluării şi controlului riscurilor de incendiu;
n)desfăşurarea de activităţi de informare preventivă;
o)participarea în cadrul comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională şi de evaluare a competenţelor la absolvirea cursurilor.
SECŢIUNEA 2:Atribuţiile Inspecţiei de Prevenire
Art. 11
Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului General are următoarele atribuţii:
a)elaborează acte normative în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă şi asigură armonizarea acestora cu reglementările UE, ONU, NATO, precum şi ale altor organisme internaţionale;
b)participă la elaborarea actelor normative, tratatelor, protocoalelor de colaborare, convenţiilor la nivel european şi internaţional pe segmentul prevenirii situaţiilor de urgenţă, analizează şi emite puncte de vedere privind reglementările tehnice pe domeniu elaborate de state membre ale Uniunii Europene;
c)avizează normele specifice de apărare împotriva incendiilor şi reglementările tehnice incidente emise de ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale;
d)analizează şi emite puncte de vedere, pe segmentul prevenirii situaţiilor de urgenţă, la proiecte de acte normative elaborate la nivel naţional şi supuse dezbaterii publice;
e)asigură schimbul operativ de informaţii, pe segmentul preventiv, în domeniile de competenţă, cu organizaţiile europene şi internaţionale şi organisme similare din statele cu care România are încheiate tratate sau protocoale de colaborare şi îndeplineşte funcţia de punct/persoană de contact în relaţia cu acestea;
f)colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate pe domeniile de competenţă comune, stabilite prin lege, şi acordă asistenţă tehnică de specialitate acestora pe segmentul prevenirii situaţiilor de urgenţă;
g)coordonează, controlează, evaluează şi îndrumă activitatea desfăşurată de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă;
h)organizează şi desfăşoară, independent sau în comun cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă/alte autorităţi competente, controale de prevenire la operatori economici şi instituţii ale căror construcţii au categoria de importanţă deosebită sau excepţională, sunt de interes strategic ori au caracter de unicat;
i)evaluează şi monitorizează riscurile pe domenii de activitate, analizează evenimentele produse, orientează şi desfăşoară activitatea de prevenire în funcţie de concluziile rezultate;
j)informează autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate asupra activităţilor preventive desfăşurate la obiective aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, asupra evenimentelor înregistrate şi măsurilor propuse pentru îmbunătăţirea activităţii;
k)organizează şi gestionează baze de date privind activităţile preventive desfăşurate la nivel naţional, evenimentele produse şi efectele acestora asupra vieţii oamenilor, bunurilor materiale, culturale şi mediului;
l)organizează, în condiţiile legii, activităţile de emitere a avizelor şi autorizaţiilor privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă, de autorizare şi control al persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activitatea de evaluare a riscului de incendiu, precum şi pentru acordarea brevetului de pompier specialist;
m)emite avize în vederea autorizării furnizorilor de formare profesională în ocupaţii din domeniul de reglementare al Inspectoratului General şi participă în comisii de examinare a absolvenţilor cursurilor de formare profesională organizate de aceştia;
n)participă în comisiile de atestare a verificatorilor de proiecte şi experţilor tehnici pentru cerinţa esenţială securitate la incendiu, a elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului în cazul obiectivelor care prezintă pericol de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, precum şi în cadrul comitetelor tehnice de specialitate constituite la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate;
o)desfăşoară activităţi specifice în vederea desemnării organismelor de evaluare a conformităţii, de supraveghere a acestora, execută controale în domeniul supravegherii pieţei produselor pentru construcţii cu rol în securitatea la incendiu, a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor şi efectuează audit de evaluare/supraveghere a laboratoarelor de încercări la foc în vederea autorizării/supravegherii;
p)emite puncte de vedere pentru aprobări tehnice ale produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu;
q)participă, în limitele competenţelor conferite de lege, la activităţi de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de producere a incendiilor şi situaţiilor de urgenţă, precum şi de investigare a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
r)stabileşte cadrul de desfăşurare şi verifică modul de organizare a activităţilor de înştiinţare, alarmare, evacuare, adăpostire, asanarea teritoriului de muniţii rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, stabileşte măsuri tehnice specifice protecţiei nucleare, radiologice, biologice, chimice, în situaţii de urgenţă sau conflict armat;
s)desfăşoară activităţi specifice pentru protecţia populaţiei, valorilor culturale şi a bunurilor materiale în situaţii de urgenţă şi conflict armat, precum şi în vederea informării şi educării populaţiei şi a factorilor cu responsabilităţi în managementul situaţiilor de urgenţă;
ş)desfăşoară activităţi specifice pe segmentul coordonării, îndrumării şi controlului serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, a concursurilor profesionale ale acestor structuri, precum şi ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi;
t)avizează şi controlează viabilitatea şi modul de punere în aplicare a planurilor de înştiinţare, avertizare şi alarmare, evacuare şi protecţie nucleară, radiologică, biologică, chimică, întocmite de structurile cu atribuţii în domeniu;
ţ)coordonează pregătirea de specialitate şi atestarea personalului cu atribuţii pe linie de asanare a terenului şi protecţie nucleară, radiologică, biologică, chimică din cadrul unităţilor subordonate Inspectoratului General;
u)participă la organizarea şi desfăşurarea unor exerciţii în domeniul de competenţă şi la evaluarea efectelor dezastrelor;
v)asigură examinarea şi soluţionarea petiţiilor şi a solicitărilor transmise de persoane fizice/juridice din domeniul de responsabilitate;
w)stabileşte şi desfăşoară un parteneriat activ cu mass-media, organizaţii neguvernamentale, instituţii şi asociaţii care furnizează informaţii sau servicii informaţionale pentru informarea preventivă şi educarea populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă;
x)iniţiază campanii naţionale de informare preventivă şi evaluează rezultatele acestora.
SECŢIUNEA 3:Atribuţiile inspecţiilor judeţene
Art. 12
Inspecţiile judeţene au următoarele atribuţii principale:
1.a) verifică respectarea reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă la proiectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
2.b) participă la identificarea şi monitorizarea riscurilor teritoriale din judeţ/municipiul Bucureşti;
3.c) verifică organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, precum şi a celei de identificare şi evaluare a riscurilor pe timpul exploatării construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
4.d) controlează activităţile care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, materiale radioactive şi muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate;
5.e) coordonează şi controlează serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, precum şi activitatea personalului cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;
6.f) planifică şi desfăşoară inspecţii, controale, verificări şi alte acţiuni de prevenire privind modul de aplicare a prevederilor legale şi stabileşte măsurile necesare pentru creşterea nivelului de securitate al cetăţenilor şi bunurilor;
7.g) elaborează studii, prognoze şi analize statistice privind natura şi frecvenţa situaţiilor de urgenţă produse ca urmare a manifestării tipurilor de risc repartizate spre gestionare şi propune măsuri în baza concluziilor rezultate din acestea;
8.h) desfăşoară activităţi de informare preventivă pentru cunoaşterea de către cetăţeni a tipurilor de risc specifice zonei de competenţă, măsurilor de prevenire, precum şi a conduitei de urmat înainte, pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă;
9.i) acordă asistenţă tehnică la elaborarea reglementărilor specifice zonei de competenţă şi avizează dispoziţiile în domeniul prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă, emise de autorităţile publice locale;
10.j) emite avize, autorizaţii şi acorduri, în condiţiile legii;
11.k) participă la elaborarea şi derularea programelor pentru pregătirea autorităţilor, serviciilor de urgenţă voluntare şi private, a personalului cu responsabilităţi în managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru educarea preventivă a populaţiei;
12.l) verifică şi organizează activitatea de înştiinţare, avertizare, alarmare, evacuare, adăpostire a populaţiei în situaţii de urgenţă/conflict armat;
13.m) pregăteşte personalul cu atribuţii de intervenţie la acţiuni de protecţie CBRN, depoluare şi decontaminare;
14.n) coordonează activitatea de asanare a terenurilor de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate şi conduce lucrările de distrugere a acesteia;
15.o) planifică şi desfăşoară exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire, pentru verificarea viabilităţii documentelor operative la operatori economici, instituţii şi localităţi;
16.p) participă la acţiuni de pregătire şi intervenţie în situaţii de urgenţă;
17.q) participă şi stabileşte împreună cu organele abilitate de lege cauzele probabile de incendiu, condiţiile şi împrejurările care au determinat ori au favorizat producerea accidentelor şi dezastrelor;
18.r) desfăşoară activităţi privind soluţionarea petiţiilor în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţie civilă;
19.s) organizează concursuri profesionale cu serviciile voluntare şi private, sprijină inspectoratele şcolare judeţene în coordonarea şi desfăşurarea concursurilor tehnico-aplicative;
20.ş) asigură informarea organelor competente şi raportarea acţiunilor desfăşurate, conform reglementărilor specifice;
21.t) participă la întocmirea planurilor de urgenţă externă privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase şi a celor privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive;
22.ţ) participă la planificarea, organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor de testare a planurilor de urgenţă externă;
23.u) constată şi sancţionează încălcări ale dispoziţiilor legale în domeniu;
24.v) planifică, organizează şi desfăşoară activităţi de audit de supraveghere a persoanelor autorizate să efectueze lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor;
25.w) participă în cadrul Colectivului de analiză tehnică, constituit la nivelul agenţiei judeţene de protecţie a mediului;
26.x) participă în comisiile de evaluare în vederea autorizării furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi pentru examinarea participanţilor la programele de formare profesională;
27.y) participă în comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor la obiectivele de investiţii din categoriile prevăzute de legislaţie;
28.z) execută activităţi de verificare a respectării măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă cu prilejul desfăşurării unor activităţi cu public numeros (manifestări cultural-artistice, sportive, religioase, acţiuni de protest etc.), vizite demnitari, obiective în care se amenajează secţiile de votare, corespunzător planurilor de acţiuni întocmite în acest scop;
29.aa) acordă asistenţă tehnică de specialitate în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă.
SECŢIUNEA 4:Planificarea activităţii de prevenire
Art. 13
(1)Planificarea acţiunilor preventive se realizează în baza concepţiei de desfăşurare a activităţii de prevenire.
(2)Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului General elaborează concepţia generală care cuprinde obiective, direcţii de acţiune şi măsuri, rezultate din analiza la nivel naţional a activităţii preventive, dinamica situaţiei operative, necesitatea alinierii legislaţiei la prevederile unor reglementări interne sau a îndeplinirii cerinţelor unor directive, regulamente, decizii sau alte documente programatice adoptate la nivel european/internaţional.
(3)În vederea elaborării concepţiei specifice de prevenire la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, Inspectoratul General transmite unităţilor subordonate concepţia generală de desfăşurare a activităţii de prevenire, împreună cu precizări referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii preventive, precum şi cerinţele de raportare a unor date şi concluzii rezultate din aceasta.
Art. 14
La planificarea activităţii de prevenire se au în vedere următoarele:
a)priorităţile stabilite prin strategiile şi programele de prevenire a situaţiilor de urgenţă;
b)desfăşurarea de activităţi de prevenire, preponderent la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice, operatori economici cu risc mare şi foarte mare de incendiu sau care prezintă pericol de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, obiective în care se desfăşoară activităţi socioeconomice şi culturale la care participă un număr mare de persoane;
c)concluziile rezultate din evaluarea periodică a situaţiei operative;
d)clasificarea în funcţie de tipurile de risc al localităţilor, operatorilor economici şi instituţiilor, pe baza criteriilor stabilite conform legii, precum şi categoriile, clasele de importanţă, funcţiunile construcţiilor, instalaţiilor, amenajărilor şi monumentelor istorice;
e)stadiile de proiectare/execuţie/fazele determinante pentru realizarea lucrărilor aferente asigurării cerinţei esenţiale de securitate la incendiu, precum şi la realizarea adăposturilor de protecţie civilă, pentru obiectivele de investiţii;
f)specificitatea factorilor de risc identificaţi în plan teritorial şi perioada de manifestare a acestora;
g)ordinele primite vizând activităţi de prevenire prioritare sau alte măsuri ordonate;
h)aspectele convenite cu alte autorităţi cu atribuţii de control care concură la siguranţa cetăţeanului.
Art. 15
Planificarea activităţii de prevenire se realizează astfel:
a)anual, de către Inspecţia de Prevenire şi inspecţiile judeţene;
b)semestrial, de către direcţiile şi structurile din Inspecţia de Prevenire direct subordonate adjunctului inspectorului general;
c)trimestrial, de către serviciile, birourile şi compartimentele din Inspecţia de Prevenire şi din inspecţiile judeţene;
d)lunar, de către fiecare inspector de prevenire din inspecţiile judeţene, pe baza planului trimestrial al structurii din care face parte şi în limita fondului de timp calculat conform anexei nr. 2.
Art. 16
(1)Planificarea anuală a activităţii Inspecţiei de Prevenire se realizează prin planul principalelor activităţi, planul legislativ al Ministerului Afacerilor Interne, în părţile ce privesc Inspectoratul General, planul de relaţii internaţionale şi alte documente de planificare ale Inspectoratului General care se aprobă de inspectorul general.
(2)Planificarea anuală a activităţii de prevenire la nivelul inspecţiilor judeţene se aprobă de către inspectorii-şefi şi cuprinde activităţile specifice de control, de avizare/autorizare, activităţi de prevenire sezoniere, efectuate prin colaborare şi cooperare cu instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, exerciţii specifice de pregătire, cursuri şi instruiri, activităţi de informare preventivă, de audit de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul de reglementare, activităţi de îndrumare şi coordonare a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă şi alte activităţi, precum şi activităţi de analiză şi evaluare a activităţii desfăşurate, de raportare şi informare, convocări, conferinţe, simpozioane, dezbateri, concursuri profesionale şi tehnico-aplicative, colaborări pe plan extern şi altele asemenea.
Art. 17
(1)Planificarea semestrială a activităţii se întocmeşte la nivelul direcţiilor din cadrul Inspecţiei de Prevenire de către şefii acestor structuri, se avizează de către adjunctul inspectorului general şi se aprobă de către inspectorul general.
(2)Planificarea trimestrială a activităţilor serviciilor, birourilor şi compartimentelor din Inspecţia de Prevenire se întocmeşte de şefii de structuri, se avizează, după caz, de către şefii de direcţii şi se aprobă de către adjunctul inspectorului general.
(3)Planificarea trimestrială a activităţilor din inspecţiile judeţene/a municipiului Bucureşti se întocmeşte de şefii de structuri, se avizează de adjuncţii inspectorilor-şefi şi se aprobă de către inspectorii-şefi.
Art. 18
(1)Planul lunar individual cuprinde activităţile de prevenire în funcţie de atribuţiile specifice prevăzute în fişa postului.
(2)Modelul formularului de plan lunar individual este prezentat în anexa nr. 3.
(3)Stadiul de îndeplinire a activităţilor de prevenire din planul lunar individual se analizează şi se operează în ultima zi lucrătoare din lună.
Art. 19
Prin planurile semestriale, trimestriale şi lunare se pot stabili şi alte activităţi preventive, precum cele care:
a)nu au putut fi previzionate şi planificate prin planul anual;
b)au rezultat din analize periodice;
c)vizează aplicarea ordinelor privind acţiuni prioritare transmise ulterior;
d)nu au fost îndeplinite în perioadele anterioare.
Art. 20
Şefii de servicii şi compartimente din inspecţiile judeţene/a municipiului Bucureşti, pe lângă activităţile preventive desfăşurate nemijlocit, ori pe care le conduc sau coordonează, lunar, stabilesc şi desfăşoară activităţi precum planificarea şi evaluarea muncii preventive, verificarea pregătirii activităţilor preventive şi soluţionarea unor sarcini complexe.
Art. 21
Cu prilejul exerciţiilor cu forţe în teren efectuate la obiective complexe din punctul de vedere al producerii unor situaţii de urgenţă, personalul inspecţiei de prevenire, împreună cu comandanţii subunităţilor în al căror raion de intervenţie se află aceste obiective, planifică şi execută activităţi de instruire a personalului din structurile operative ale inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti cu privire la caracteristicile procesului tehnologic, pericolele identificate la nivelul obiectivului, precum şi măsurile de securitate la incendiu şi protecţie civilă.
Art. 22
(1)Documentele de planificare anuală şi semestrială se întocmesc într-un singur exemplar, iar celelalte documente de planificare se întocmesc în două exemplare, un exemplar păstrându-se la structura/persoana care le-a întocmit, iar exemplarul 2 la şeful nemijlocit al structurii/persoanei respective.
(2)În cazul inspecţiei de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, documentele de planificare individuală se întocmesc în 3 exemplare, iar exemplarul 3 se păstrează la şeful structurii de prevenire constituite la nivel de sector.