Art. 45. - Serviciul combaterea şederii ilegale şi măsuri restrictive are următoarele atribuţii: - Regulament din 2013 de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări

M.Of. 316

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Aprilie 2015
Art. 45
(1)Serviciul combaterea şederii ilegale şi măsuri restrictive are următoarele atribuţii:
a)coordonează şi controlează activităţile specifice privind combaterea şederii ilegale a străinilor şi a muncii nedeclarate a acestora pe teritoriul României;
b)coordonează şi controlează activităţile specifice privind aplicarea măsurilor restrictive luate împotriva străinilor, precum şi a celor de limitare/restrângere a dreptului de rezidenţă al cetăţenilor UE, SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene şi al membrilor de familie ai acestora;
c)coordonează şi controlează activităţile specifice privind gestionarea evidenţei operative privind consemnele de nepermitere instituite, străinii urmăriţi penal, declaraţi ca indezirabili sau împotriva cărora s-a dispus măsura de siguranţă a expulzării;
d)coordonează şi controlează la nivel naţional activitatea pe linia depistării infracţiunilor săvârşite la/în legătură cu regimul străinilor în România şi pe linia întocmirii actelor de constatare cu privire la acestea;
e)coordonează activitatea de culegere, stocare, prelucrare, diseminare şi valorificare a informaţiilor, precum şi schimbul cu acest tip de date şi informaţii cu celelalte structuri ale statului cu atribuţii în domeniul apărării ordinii publice şi securităţii naţionale;
f)coordonează şi controlează la nivel naţional aplicarea procedurilor specifice Schengen cu privire la realizarea unui rezultat pozitiv ca urmare a efectuării unei căutări în N.S.I.S. aferent art. 95-99 din C.A.A.S. de către structurile I.G.I. şi asigură schimbul de date şi informaţii în cadrul cooperării dintre acestea şi Biroul SIRENE, pe linia de competenţă.
(2)Pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, Serviciul combaterea şederii ilegale şi măsuri restrictive are următoarele atribuţii:
a)coordonează la nivel naţional activităţile specifice desfăşurate pentru depistarea străinilor cu şedere ilegală, a celor declaraţi indezirabili, a celor împotriva cărora s-a dispus măsura de siguranţă a expulzării, precum şi a celor care desfăşoară activităţi lucrative fără forme legale pe teritoriul României;
b)coordonează la nivel naţional activităţile specifice desfăşurate pentru îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României, cu excepţia activităţilor specifice returnării forţate;
c)coordonează la nivel naţional activităţile specifice cu privire la emiterea/revocarea/anularea/suspendarea deciziilor de returnare acordate străinilor şi pe cele cu privire la prelungirea termenelor de părăsire a teritoriului naţional prevăzute în deciziile de returnare acordate străinilor, potrivit legii;
d)coordonează la nivel naţional activităţile specifice desfăşurate la nivel naţional cu privire la acordarea/revocarea tolerării rămânerii străinilor pe teritoriul României;
e)coordonează la nivel naţional activităţile specifice privind limitarea sau restrângerea dreptului de rezidenţă al cetăţenilor UE, SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene şi al membrilor de familie ai acestora;
f)coordonează la nivel naţional activitatea de culegere, valorificare şi schimb de date şi informaţii despre străinii cu şedere ilegală sau care desfăşoară activităţi lucrative fără forme legale, locurile şi mediile frecventate de aceştia, precum şi despre cei care au ca preocupări traficul de persoane, în condiţiile legii;
g)coordonează la nivel naţional activităţile specifice desfăşurate de structurile I.G.I. cu ocazia realizării unui rezultat pozitiv ca urmare a efectuării unei căutări în N.S.I.S. cu privire la art. 95-99 din C.A.A.S.;
h)coordonează desfăşurarea de către structurile teritoriale pentru imigrări a activităţilor de instruire a lucrătorilor din cadrul structurilor Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române cu privire la regimul străinilor în România şi combaterea şederii ilegale pe teritoriul naţional;
i)coordonează modul de cooperare a formaţiunilor teritoriale cu celelalte structuri din cadrul M.A.I. sau cu Inspecţia Muncii pe linia combaterii şederii ilegale sau muncii nedeclarate a străinilor, conform protocoalelor încheiate;
j)planifică, organizează şi coordonează acţiuni de amploare desfăşurate cu alte structuri ale M.A.I. sau cu Inspecţia Muncii cu privire la combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor;
k)desfăşoară activităţi pe linia cooperării şi schimbului de date şi informaţii cu instituţii ce desfăşoară activităţi pe linie de securitate naţională şi ordine publică, în domeniul de competenţă;
l)cooperează, conform protocoalelor încheiate, cu instituţii din cadrul MAI. şi cu alte instituţii pe linia combaterii migraţiei ilegale a străinilor şi pentru combaterea muncii nedeclarate desfăşurate de străini;
m)colaborează cu O.I.M. şi cu alte organizaţii neguvernamentale cu privire la derularea programelor/proiectelor privind returnarea voluntară umanitară asistată a străinilor;
n)coordonează şi controlează activitatea desfăşurată de structurile teritoriale privind anularea/revocarea vizelor de intrare în România şi a permisului de mic trafic de frontieră şi întreprinde activităţi specifice conform procedurii, la solicitarea structurilor teritoriale sau a altor instituţii;
o)face propuneri pentru acordarea/revocarea tolerării rămânerii pe teritoriul naţional, inclusiv la solicitarea organelor de stat competente, atunci când prezenţa acestora este cerută de interese publice importante;
p)efectuează demersuri în vederea stabilirii identităţii şi obţinerii documentelor pentru străinii toleraţi, în vederea îndepărtării;
q)emite documente de tolerat ca urmare a acordării/prelungirii tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform procedurii specifice;
r)efectuează verificări şi propune măsuri de depistare a Străinilor semnalaţi ca fiind cu şedere ilegală, a celor declaraţi indezirabili, a celor împotriva cărora s-a dispus măsura de siguranţă a expulzării, precum şi a celor care desfăşoară activităţi lucrative fără forme legale;
s)desfăşoară activităţi specifice de verificare şi analizare a cazurilor propuse de O.I.M. sau de organizaţii neguvernamentale care implementează programe/proiecte ce vizează returnarea voluntară umanitară asistată a străinilor;
t)eliberează străinilor certificate de repatriere necesare repatrierii returnării voluntare umanitare asistate;
u)organizează şi participă, atunci când se impune, la acţiuni de depistare a străinilor cu şedere ilegală sau care desfăşoară activităţi lucrative fără forme legale;
v)organizează şi participă la evaluări privind cooperarea cu celelalte instituţii în baza protocoalelor de cooperare încheiate.
(3)Pe linia măsuri restrictive şi evidenţă operativă, Serviciul combaterea şederii ilegale şi măsuri restrictive are următoarele atribuţii:
a)coordonează la nivel naţional activitatea privind instituirea/revocarea măsurilor de nepermitere a intrării în ţară pentru străinii care au încălcat regimul juridic al străinilor pe teritoriul României;
b)coordonează la nivel naţional activitatea specifică gestionării evidenţei străinilor urmăriţi penal, precum şi activităţile necesare ce revin potrivit competenţelor pentru punerea în aplicare a măsurilor de nepermitere a ieşirii din ţară;
c)urmăreşte modul în care structurile teritoriale aplică prevederile legale privind măsurile de nepermitere a intrării în ţară şi propune măsuri în situaţiile în care constată că aplicarea interdicţiei s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale sau aplicarea incorectă a termenelor prevăzute de actul normativ în vigoare;
d)instituie măsurile de nepermitere a intrării luate de structurile teritoriale, după părăsirea ţării de către străinii împotriva cărora s-au dispus aceste măsuri, precum şi pe cele dispuse de către instanţă împotriva străinilor declaraţi indezirabili;
e)efectuează verificări şi declanşează procedura de consultare prin intermediul SIRENE cu celelalte state membre Schengen cu privire la rezultatele pozitive ca urmare a efectuării unei căutări în S.I.N.S. pe art. 96 din C.A.A.S. obţinute în activitatea operativă;
f)gestionează evidenţa consemnelor de nepermitere a ieşirii (NPE) active şi ia în permanenţă măsuri de actualizare a acestora;
g)gestionează evidenţa străinilor declaraţi persoane indezirabile prin hotărâri ale instanţei;
h)cooperează cu structurile poliţiei de frontieră cu privire la implementarea şi actualizarea consemnelor;
i)comunică urgent Poliţiei de Frontieră Române consemnele de nepermitere a ieşirii din ţară a străinilor semnalaţi de către parchet sau instanţele de judecată;
j)transmite structurilor pentru imigrări competente teritorial comunicările primite de la organele de poliţie, parchet, instanţe de judecată sau structuri ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind străinii urmăriţi penal;
k)asigură participarea la Grupul interministerial pentru aplicarea sancţiunilor internaţionale aplicate străinilor incluşi pe listele Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Consiliului UE şi propune măsuri restrictive cu privire la străinii care fac obiectul documentelor adoptate la nivel naţional;
l)efectuează verificări şi transmite cu operativitate informaţii, pe linia de competenţă, în cadrul cooperării între statele membre Schengen prin intermediul Biroului SIRENE.
(4)Pe linia acte premergătoare, Serviciul combaterea şederii ilegale şi măsuri restrictive are următoarele atribuţii:
a)coordonează activitatea structurilor teritoriale pe linia întocmirii, conform prevederilor legale, a actelor de constatare;
b)efectuează activităţi de depistare a infracţiunilor săvârşite la/în legătură cu regimul străinilor;
c)efectuează verificări în evidenţele proprii şi stabileşte datele de identitate ale străinilor care fac obiectul cercetărilor;
d)efectuează verificări şi solicită date de la alte structuri în vederea depistării străinilor despre care există informaţii că au săvârşit infracţiuni;
e)întocmeşte acte de constatare a infracţiunilor săvârşite la/în legătură cu regimul străinilor şi sesizează procurorul;
f)desfăşoară activităţi specifice conform prevederilor Codului de procedură penală;
g)cooperează, după caz, cu Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română în vederea efectuării unor verificări tehnice de specialitate;
h)organizează şi participă, la nevoie şi la solicitarea organului de urmărire penală, la escortarea străinului făptuitor al infracţiunii, în vederea prezentării şi audierii acestuia de către procuror ori la sediul instanţei de judecată, când este necesar, precum şi la locui de deţinere, când s-a dispus reţinerea/arestarea preventivă;
i)cooperează, la solicitare, cu procurorul care supraveghează cauza pentru finalizarea cercetărilor şi efectuează formalităţile procedurale în cazul în care se dispune extinderea lor;
j)cooperează cu serviciile specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române în vederea punerii în aplicare a măsurilor de urmărire generală dispuse împotriva unor străini.