Art. 27. - Financiar este structură organizată la nivel serviciu, care are următoarele atribuţii: - Regulament din 2013 de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări

M.Of. 316

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Aprilie 2015
Art. 27
(1)Financiar este structură organizată la nivel serviciu, care are următoarele atribuţii:
a)elaborează şi fundamentează, împreună cu structurile specializate, bugetul de venituri şi cheltuieli al I.G.I., la nivel de ordonator secundar;
b)asigură finanţarea, coordonează şi controlează întreaga activitate a ordonatorilor terţiari de credite din subordine;
c)analizează situaţiile financiare trimestriale şi anuale ale ordonatorilor terţiari de credite subordonaţi şi întocmeşte situaţiile financiare trimestriale şi anuale centralizate ale ordonatorului secundar de credite;
d)exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operaţiunilor stabilite, sigiliul 1;
e)asigură şi execută bugetul propriu al ordonatorului secundar de credite;
f)asigură organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la nivel de ordonator secundar;
g)asigură în condiţiile legii drepturile băneşti cuvenite personalului aflat în finanţare, la nivel de ordonator secundar;
h)calculează, reţine şi virează în condiţiile legii obligaţiile fiscale şi contribuţiile obligatorii, stabilite potrivit prevederilor legale, întocmeşte şi depune fişele fiscale şi declaraţiile conform reglementărilor legale;
i)verifică şi validează, din punct de vedere a eligibilităţii, cheltuielile efectuate pe PGSOLID;
j)realizează arhivarea documentelor justificative conform reglementărilor în vigoare;
k)întocmeşte, la termenele stabilite, situaţiile financiar - contabile solicitate de Direcţia generală financiară;
l)îndeplineşte obligaţiile pe linia ordonatorului secundar de credite;
m)reprezintă inspectoratul general, prin semnătură, alături de ordonatorul de credite, în toate operaţiunile patrimoniale;
n)întocmeşte şi transmite la Direcţia generală financiară situaţia privind monitorizarea numărului de posturi şi a cheltuielilor de personal, respectiv situaţia privind execuţia cheltuielilor de personal şi situaţia privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, conform reglementărilor legale în vigoare;
o)îndeplineşte şi alte sarcini care sunt prevăzute în actele normative referitoare la activitatea financiar-contabilă, la nivel de ordonator secundar.
p)înregistrează în contabilitate operaţiunile patrimoniale de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii, a veniturilor şi cheltuielilor în baze contabile de numerar şi de angajamente şi de plată a cheltuielilor;
q)îndeplineşte activităţile cu specific financiar privind gestionarea Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, delegate prin Hotărârea Guvernului nr. 48/2015.

(2)Pe linie financiar-contabilă, serviciul Financiar are următoarele atribuţii:
a)întocmeşte şi propune spre aprobare, inspectorului general, în conformitate cu prevederile legale, bugetul propriu şi bugetele de venituri şi cheltuieli a ordonatorilor terţiari de credite din subordine;
b)întocmeşte repartizarea creditelor bugetare deschise pe unităţile din subordine, ai căror directori au calitatea de ordonatori terţiari de credite, în raport cu alocaţiile aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli repartizat în funcţie de gradul de folosire a creditelor deschise anterior;
c)analizează şi verifică situaţiile financiare trimestriale şi anuale ale ordonatorilor terţiari de credite, centralizează şi întocmeşte situaţiile financiare trimestriale şi anuale la nivelul ordonatorului secundar de credite;
d)verifică şi analizează raportările transmise de ordonatorii terţiari din subordine privind execuţia bugetului la termenele stabilite;
e)propune modificări de alocaţii bugetare pe care le transmite, după aprobare, ordonatorului principal de credite;
f)verifică, controlează şi îndrumă nemijlocit îndeplinirea de către ordonatorii terţiari de credite subordonaţi a sarcinilor pe linia utilizării fondurilor publice, cu respectarea strictă a dispoziţiilor în vigoare privind angajarea şi cheltuirea acestora;
g)verifică, analizează şi centralizează pe ordonator secundar, situaţiile cerute de ordonatorul principal conform dispoziţiilor de linie;
h)asigură organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cheltuieli proprii;
i)întocmeşte şi analizează situaţiile financiare trimestriale şi anuale la nivelul aparatului propriu - Cheltuieli proprii;
j)exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operaţiunilor stabilite prin dispoziţiile în vigoare, sigiliul 2;
k)elaborează şi fundamentează, împreună cu structurile Specializate, bugetul de venituri şi cheltuieli, pentru cheltuieli proprii;
l)asigură întocmirea statelor de plată pentru salarii, precum şi a altor drepturi băneşti cuvenite personalului, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, personalului aflat în finanţare, pentru cheltuieli proprii;
m)desfăşoară activităţi specifice cu ocazia inventarierii generale sau parţiale a patrimoniului unităţii;

n)asigură drepturile băneşti cuvenite azilanţilor şi refugiaţilor conform reglementărilor în vigoare;
o)ţine evidenţa creditelor, angajamentelor bugetare şi legale şi acordă viza compartimentului contabilitate conform legislaţiei în vigoare;
p)desfăşoară operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar prin casierie;
q)îndeplineşte şi alte sarcini care sunt prevăzute în actele normative referitoare la activitatea financiar-contabilă, pentru cheltuieli proprii.
(3)Pe linia gestionării-validării fondurilor comunitare, serviciul Financiar are următoarele atribuţii:
a)verifică şi validează din punct de vedere al eligibilităţii cheltuielile efectuate pe PGSOLID şi pe alte fonduri primite;
b)asigură, derulează, gestionează, monitorizează, controlează şi evaluează fondurile derulate prin PGSOLID şi pe alte fonduri primite;
c)înregistrează în contabilitate toate operaţiunile financiare legate de derularea fondurilor;
d)verifică documentele justificative şi plăţile prezentate de către beneficiarii granturilor;
e)verifică eligibilitatea cheltuielilor în conformitate cu prevederile legale comunitare aplicabile şi a prevederilor contractuale;
f)elaborează rapoarte financiare privind situaţia fondurilor derulate;
g)recuperează sumele reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene, denumită în continuare UE, a cofinanţării naţionale care au fost declarate neeligibile;
h)participă la controalele/auditul efectuat de către auditorii interni şi externi;
i)întocmeşte declaraţiile lunare de cheltuieli;
j)ţine evidenţa creditelor, angajamentelor bugetare şi legale şi acordă viza compartimentului contabilitate conform legislaţiei în vigoare pentru fondurile primite;
k)desfăşoară activităţi de recuperare a creanţelor bugetare, rezultate din nereguli, stabilite prin procesul-verbal de constatare, întocmit în urma controalelor efectuate la beneficiarii finali, pentru proiectele finanţate în cadrul schemelor de grant, din Fondul european pentru refugiaţi, Fondul european de returnare şi Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe din cadrul PGSOLID.
l)desfăşoară activităţi specifice de gestionare a PGSOLID, conform prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, şi al ministrului fondurilor europene nr. 105/761/2014;
m)întocmeşte «Cererea pentru deschiderea de credite bugetare» din bugetul fondurilor externe nerambursabile;
n)participă la comitetele tehnice PGSOLID şi la întâlnirile de lucru cu autorităţile desemnate din cadrul sistemului de management şi control al PGSOLID;
o)participă prin experţi la selecţiile de proiecte în conformitate cu Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
p)execută controale pe teren la beneficiari;
q)participă la şedinţele de instruire cu beneficiarii finali;
r)oferă şi solicită beneficiarilor finali clarificări referitoare la implementarea schemelor de grant;
s)întocmeşte execuţiile de cheltuieli pe proiecte.