Art. 234. - Certificatul de moştenitor eliberat de notarul public face dovada cu privire la: - Regulament din 2013 de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
M.Of. 479
În vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2020
Art. 234
(1)La cererea moştenitorilor sau a altor persoane interesate, notarul public deschide procedura succesorală notarială, instrumentează şi soluţionează cauza succesorală şi eliberează certificatul de moştenitor.
(2)Certificatul de moştenitor eliberat de notarul public face dovada cu privire la:
a)calitatea de moştenitor legal şi/sau testamentar;
b)drepturile de proprietate sau alte drepturi prevăzute de lege ale moştenitorilor legali sau testamentari asupra bunurilor din patrimoniul autorului, menţionate în certificatul de moştenitor, şi întinderea acestora;
c)intrarea în stăpânirea de fapt asupra bunurilor succesorale de către moştenitorii nesezinari.