Art. 230. - Regulament din 2013 de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
M.Of. 479
În vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2020
Art. 230
(1)După autentificarea testamentelor, a contractelor de donaţie şi a revocării acestora, notarul public are obligaţia de a proceda, de îndată, la înscrierea actelor în RNNEL.
(2)În condiţiile art. 1.046 din Codul civil, RNNEL poate da informaţii cu privire la existenţa unui testament numai după decesul testatorului, dovedit cu actul de deces. Testatorului i se pot elibera aceste informaţii numai dacă le solicită personal.