Art. 6. - Regulament din 2012 de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale Antidrog
M.Of. 146
În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2015
Art. 6
(1)Din punctul de vedere al statutului, personalul Agenţiei este constituit din funcţionari publici cu statut special (poliţişti) şi personal contractual.
(2)Din punctul de vedere al funcţiei ocupate, personalul Agenţiei este constituit din personal de conducere şi personal de execuţie.
(3)Structura organizatorică a Agenţiei este ierarhic-piramidală, cu 3 nivele ierarhice de management, configurată să asigure suportul necesar pentru un management eficient prin obiective şi proiecte.
(4)Nivelele ierarhice de management sunt directorul şi directorul adjunct (nivelul de top management, care asigură managementul strategic al instituţiei), şefii de servicii şi birouri din aparatul central şi structurile teritoriale subordonate (nivelul de management tactic-operativ) şi personalul de execuţie.