Art. 25. - Regulament din 2012 de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale Antidrog

M.Of. 146

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2015
Art. 25
Serviciul reducerea cererii de droguri are următoarele atribuţii:
a)elaborează, implementează, avizează, autorizează, monitorizează şi coordonează, după caz, programe şi servicii naţionale, regionale sau locale pentru reducerea cererii de droguri;
b)centralizează, analizează şi sintetizează datele furnizate de autorităţile, instituţiile şi organismele implicate în reducerea cererii de droguri;
c)iniţiază, implementează, monitorizează şi avizează, după caz, campanii naţionale, regionale şi locale de informare, educare şi comunicare în vederea prevenirii consumului şi abuzului de droguri ilegale, precum şi de tutun şi alcool;
d)coordonează metodologic pe plan naţional activitatea de prevenire a centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog;
e)coordonează, monitorizează şi evaluează activitatea structurilor din sistemul integrat de asistenţă destinat consumatorilor de droguri;
f)realizează activităţi specifice pentru asigurarea tratamentului la nivelul CAIA ale Agenţiei, prin intermediul Farmaciei cu circuit închis de la nivelul Agenţiei;
g)elaborează şi fundamentează necesarul de resurse, implementează, monitorizează şi evaluează Programul naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi Programul de interes naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, pe care le supune aprobării Guvernului, cu avizul instituţiilor cu atribuţii în domeniu, precum şi alte programe în domeniul reducerii cererii de droguri;
h)asigură, împreună cu celelalte structuri organizatorice ale Agenţiei, coordonarea în domeniu între instituţiile, organismele guvernamentale şi neguvernamentale implicate în activităţi de reducere a cererii de droguri;
i)asigură suport metodologic şi consultanţă de specialitate Compartimentului programe din cadrul SRIP, în scopul atragerii de fonduri financiare interne şi externe în vederea susţinerii materiale a obiectivelor strategice în domeniul reducerii cererii de droguri;
j)autorizează sau acreditează, după caz, în baza legii, furnizorii de servicii de prevenire şi asistenţă integrată publici, privaţi sau micşti;
k)furnizează expertiză pentru asigurarea formării iniţiale sau continue în domeniul adicţiilor, în funcţie de resursele umane şi de timp;
l)iniţiază propuneri de modificare a SNA şi a legislaţiei în domeniul reducerii cererii de droguri;
m)colaborează cu Serviciul ORDT şi Direcţia generală afaceri europene şi relaţii internaţionale din cadrul ministerului, denumită în continuare DGAERI, în cadrul programelor de reducere a cererii de droguri desfăşurate în parteneriat cu instituţii internaţionale;
n)monitorizează activitatea de voluntariat a CPECA;
o)îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de conducerea Agenţiei.