Art. 18. - Regulament din 2012 al Comisiei de etică şi disciplină

M.Of. 369

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Mai 2013
Art. 18
(1)Persoana supusă cercetării disciplinare prealabile va fi convocată în scris în vederea audierii, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(2)Convocarea se poate face prin scrisoare recomandată, prin înştiinţare scrisă de luare la cunoştinţă prin semnătură, prin fax, e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare ce permite confirmarea primirii convocării, astfel încât convocarea să fie primită de persoana în cauză cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data fixată.
(3)Convocarea, audierea persoanei cercetate, atunci când se prezintă, precum şi verificarea apărărilor acesteia sunt obligatorii.
(4)Poate fi convocată şi persoana care a înaintat sesizarea Comisiei de etică şi disciplină sau orice altă persoană ale cărei declaraţii pot ajuta la soluţionarea cauzei. Decizia convocării acestor persoane aparţine raportorului.
(5)Raportorul trebuie să aibă un rol activ în cercetarea disciplinară prealabilă, în sensul că acesta trebuie să analizeze toate aspectele cauzei. Raportorul desemnat administrează orice probă care este necesară, utilă şi relevantă pentru soluţionarea cauzei, cu sprijinul Secretariatului Comisiei de etică şi disciplină. În acest scop, raportorul poate constata situaţii de fapt şi poate solicita înscrisuri sau opiniile unor consultanţi de specialitate din cadrul Uniunii sau din afara acesteia.
(6)Persoana cercetată are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele cercetării prealabile şi poate solicita administrarea de probe în apărare.
(7)Refuzul persoanei cercetate de a se prezenta în faţa raportorului sau de a face declaraţii se consemnează într-un proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării disciplinare prealabile.
(8)În cazul în care se constată imposibilitatea obiectivă a persoanei cercetate de a se prezenta în faţa raportorului sau de a face declaraţii, raportorul poate suspenda cursul cercetării prealabile până la încetarea cauzelor care au determinat suspendarea.