Art. 1. - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital

M.Of. 622

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
Art. 1
(1)Penitenciarele-spital sunt instituţii publice de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şi fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
(2)Penitenciarele-spital sunt unităţile sanitare cu paturi ce furnizează servicii medicale persoanelor private de libertate.
(3)Activitatea penitenciarelor-spital se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale actelor normative date în aplicarea acestei legi, precum şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale Recomandărilor Consiliului Europei cu privire la tratamentul persoanelor private de libertate.
(4)Penitenciarele-spital asigură aplicarea normelor şi reglementărilor privind promovarea şi păstrarea stării de sănătate a persoanelor private de libertate în condiţii similare celor oferite în reţeaua sanitară publică şi în concordanţă cu legislaţia proprie a sistemului penitenciar.
(5)Activitatea profesională a personalului se desfăşoară în interesul comunităţii şi al persoanelor private de libertate, în limitele competenţelor stabilite prin lege şi pe baza indicatorilor de performanţă stabiliţi prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(6)Unitatea este controlată şi coordonată din punctul de vedere al activităţii medicale de către Direcţia medicală din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.