Art. 10. - să reţină, în cazul încălcării reglementărilor în vigoare, şi să înainteze emitentului în vederea stabilirii sancţiunilor administrative: - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier

M.Of. 782

În vigoare
Versiune de la: 13 August 2022
Art. 10
Potrivit legii, inspectorul are următoarele atribuţii:
a)să controleze, să constate şi să aplice sancţiuni contravenţionale, sancţiuni complementare şi/sau măsuri administrative, după caz, conform reglementărilor în vigoare;

b)să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate de operatorii de transport rutier şi/sau întreprinderi;
c)să verifice activitatea operatorilor de transport, a întreprinderilor, a operatorilor economici care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, a centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere şi a şcolilor de conducători auto, având în acest sens drept de control în orice spaţiu de lucru în care se desfăşoară activităţi sau există documente, înscrisuri ori mijloace legate de desfăşurarea activităţilor operatorilor economici menţionaţi, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu;
d)să oprească şi să controleze vehiculele rutiere, înmatriculate în România sau în alte state, care efectuează activităţi de transport rutier ce intră în competenţele sale de control, având în acest sens dreptul de a controla atât în cabină, în compartimentul destinat transportului pasagerilor, în spaţiul destinat transportului mărfurilor, precum şi în oricare parte a vehiculului, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu;
e)să verifice existenţa, autenticitatea, precum şi concordanţa înscrisurilor din documentele de transport cu mărfurile/persoanele transportate;
f)să dispună, în condiţiile legii, măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului rutier, a tractorului agricol ori forestier sau a oricărei maşini autopropulsate pentru lucrări care circulă pe drumurile publice;
g)să verifice existenţa şi funcţionarea aparatelor tahograf şi limitatoarelor de viteză;
h)să imobilizeze, în condiţiile legii, vehiculele rutiere aparţinând atât operatorilor de transport/întreprinderilor români/româneşti, cât şi operatorilor de transport/întreprinderilor străini/străine, atunci când la efectuarea controlului s-au constatat încălcări ale prevederilor legale în vigoare ce reglementează domeniul transporturilor rutiere;

i)să procedeze la ridicarea plăcuţelor de înmatriculare ale vehiculelor rutiere înmatriculate în alte state cu ocazia dispunerii măsurii de imobilizare, să interzică dreptul de utilizare a vehiculelor rutiere înmatriculate în România, care nu îndeplinesc condiţiile de operare, până la îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de reglementările în vigoare pentru continuarea transportului;
j)să reţină, în condiţiile legii, copia conformă a licenţei comunitare, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, copia conformă a autorizaţiei, licenţa de traseu, autorizaţia de transport internaţional sau certificatul de calificare profesională al personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere;

k)să controleze ambalajele mărfurilor în vederea verificării condiţiilor de ambalare, expediere şi transport;
l)să preleveze mostre din mărfurile susceptibile de a fi periculoase sau susceptibile de a fi incorect identificate ca mărfuri periculoase, atunci când circumstanţele impun această verificare, atât în trafic, cât şi în locurile de încărcare/descărcare a acestora;
m)să reţină documente pe bază de proces-verbal;
n)să controleze respectarea maselor maxime admise/autorizate, prin cântărire, şi respectarea dimensiunilor maxime admise, prin măsurare;
o)să controleze existenţa şi valabilitatea autorizaţiei speciale de transport eliberate pentru circulaţia cu depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise;
p)să controleze respectarea restricţiilor de circulaţie instituite, precum şi existenţa şi valabilitatea autorizaţiilor care permit utilizarea infrastructurii restricţionate, după caz;
q)să controleze achitarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri de interes naţional din România;
r)să controleze respectarea condiţiilor de dotare şi a celor privind efectuarea însoţirii vehiculelor care circulă cu depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise de către operatori economici şi personal de însoţire specializat;
s)să controleze respectarea reglementărilor în vigoare privind furnizarea, transportul şi recepţia bunurilor divizibile pe drumurile publice din România;
t)[textul din Art. 10, litera T. din capitolul IV a fost abrogat la 13-aug-2022 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 981/2022]
u)să reţină, în cazul încălcării reglementărilor în vigoare, şi să înainteze emitentului în vederea stabilirii sancţiunilor administrative:
(i)autorizaţia specială de transport;
(ii)autorizaţia nominală a personalului de însoţire specializat şi/sau autorizaţia nominală a vehiculelor de însoţire specializate;
(iii)autorizaţia nominală de circulaţie pe DN1 (E60), sectorul Bucureşti-Ploieşti-Braşov;
v)să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege.