Titlul vii - Înregistrarea şi circuitul documentelor - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital

M.Of. 622

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
TITLUL VII:Înregistrarea şi circuitul documentelor
Art. 80
(1)Structura secretariat coordonează şi îndrumă circuitul corespondenţei în penitenciarul-spital.
(2)Toate lucrările au număr unic de înregistrare, care se respectă indiferent de circuitul documentelor în cadrul unităţii.
Art. 81
(1)Corespondenţa se înregistrează prin aplicaţia de evidenţă a documentelor de către lucrătorii structurii secretariat.
(2)Câte un exemplar al notelor şi celorlalte acte cu caracter intern se păstrează atât la structura emitentă, cât şi la cea căreia i se adresează.
Art. 82
Documentele utilizate de structurile din penitenciarele-spital sunt următoarele:
a)note de informare;
b)note de fundamentare;
c)adrese către petiţionari sau instituţii;
d)rapoarte;
e)referate de necesitate;
f)răspunsuri la petiţii şi memorii;
g)petiţii/cereri ale personalului;
h)note interne;
i)adrese circulare;
j)decizii ale directorului unităţii, ale directorului general şi ordine ale ministrului justiţiei.
Art. 83
Circuitul lucrărilor se realizează astfel:
a)corespondenţa înregistrată la structura secretariat se repartizează celorlalte structuri din cadrul penitenciarului-spital, potrivit competenţei/domeniului de activitate a/al acestora sau rezoluţiei directorului unităţii, prin aplicaţia de evidenţă a documentelor;
b)în cazul în care o lucrare nu intră în competenţa de rezolvare a structurii căreia i-a fost repartizată, aceasta o va returna structurii secretariat, indicând structura pe care o consideră competentă, astfel încât lucrarea să fie redirecţionată, totodată operându-se modificarea respectivă în aplicaţia de evidenţă a documentelor;
c)dacă lucrarea este de competenţa mai multor structuri, se va transmite câte un exemplar fiecărui structuri.
Art. 84
(1)Lucrările se soluţionează în termenul prevăzut prin rezoluţie sau în termenul prevăzut în cuprinsul acestora, iar în cazul în care nu sunt prevăzute termene, lucrarea se soluţionează în termen legal.
(2)Dacă pentru soluţionarea unei lucrări este necesară colaborarea mai multor structuri, termenul de rezolvare va respecta prevederile legale în vigoare.
(3)Directorul unităţii poate prelungi termenul de rezolvare a unei lucrări, la cerere şi motivat.
Art. 85
Lucrările de bază se păstrează la structura care le-a întocmit.
Art. 86
Expedierea lucrărilor se realizează prin structura secretariat.