Art. 57. - Relaţiile de autoritate ierarhice sunt: - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital

M.Of. 622

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
Art. 57
(1)În cadrul structurii economico-administrative sunt stabilite relaţii de autoritate ierarhice, relaţii de autoritate funcţionale, relaţii de cooperare, relaţii de reprezentare şi relaţii de inspecţie şi control.
(2)Relaţiile de autoritate ierarhice sunt:
a)subordonarea contabilului-şef faţă de şeful structurii economico-administrative;
b)subordonarea personalului de execuţie faţă de şeful structurii economico-administrative şi contabilul-şef (personalul din structura financiar-contabilitate).
(3)Relaţiile de autoritate funcţionale se stabilesc de structura economico-administrativă cu structurile economice din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în conformitate cu atribuţiile specifice fiecărei structuri sau cu competenţele acordate prin dispoziţie a directorului penitenciarului şi în limitele prevederilor legale.
(4)Relaţiile de cooperare se stabilesc între sectoarele din cadrul structurii economico-administrative, între acestea şi celelalte structuri ale penitenciarului-spital sau cu structuri similare ale altor instituţii ale administraţiei publice centrale sau locale, organizaţiilor neguvernamentale şi altele asemenea, din ţară sau din străinătate.
(5)Relaţiile de cooperare exterioară se stabilesc numai în limitele atribuţiilor structurii sau ale competenţelor acordate prin dispoziţie a directorului penitenciarului sau a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.