Art. 265. - Regulament din 2010 privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

M.Of. 523 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2017
Art. 265
(1)Percheziţia corporală sumară constă în controlul executat asupra condamnaţilor cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă sau închis şi arestaţilor preventiv la scoaterea şi introducerea din şi în camerele de cazare sau de câte ori este nevoie în scopul prevenirii unor incidente, a situaţiilor de risc şi ridicării obiectelor interzise.
(2)Persoana privată de libertate înmânează articolele solicitate pentru control.
(3)Percheziţia corporală sumară se efectuează asupra persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul semideschis sau deschis, la ieşirea şi intrarea în sau din spaţiul destinat cazării şi în care au acces direct pentru desfăşurarea anumitor activităţi sau de câte ori este nevoie în scopul prevenirii unor incidente şi ridicării obiectelor interzise.