Art. 248. - Regulament din 2010 privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

M.Of. 523 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2017
Art. 248
(1)La transferare, persoanele private de libertate sunt însoţite de dosarele individuale, obiectele de valoare, alimentele şi bunurile care pot fi primite şi păstrate de către acestea în numărul şi cantităţile prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi de un bagaj de mână. Bunurile rămase în custodia locului de deţinere se ridică de aparţinătorii persoanelor private de libertate sau de acestea după liberare.
(2)Bagajul de mână conţine articole de igienă personală şi medicamente în cantităţi stricte, recomandate de medic.
(3)La bagajul de mână, persoana privată de libertate are acces în unităţile de tranzit.
(4)Pe perioada transferului, cât timp se află în mijloacele de transport, persoanele private de libertate pot păstra asupra lor doar un recipient din plastic cu apă potabilă şi hrana rece asigurată de locul de deţinere.
(5)Obiectele şi bunurile care însoţesc persoana privată de libertate constituite în coletul personal şi bagajul de mână, se împachetează şi sigilează, urmând a fi predate de şeful de escortă, împreună cu persoana privată de libertate, la destinaţie.
(6)Modul de asigurare a medicaţiei necesară pe perioada efectuării transferului cu mijloacele de transport speciale se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.