Secţiunea 1 - Înscrierea la examen - Regulament din 2009 pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic
M.Of. 847
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2010
SECŢIUNEA 1:Înscrierea la examen
Art. 16
Pentru înscrierea la examen, solicitantul înregistrează sau transmite prin serviciul poştal la autoritatea competentă un dosar cuprinzând documentele precizate la art. 18.
Art. 17
(1)Participarea la primul examen, indiferent de gradul şi tipul solicitat, este permisă numai după ce candidatul face dovada că a urmat un curs de pregătire teoretică în domeniul instalaţiilor electrice.
(2)Cursul trebuie să aibă un conţinut corespunzător tematicii şi bibliografiei recomandate şi publicate pe pagina de internet a autorităţii competente; organizatorii cursurilor vor obţine în prealabil aprobarea autorităţii competente privind tematica şi bibliografia acestora pentru verificarea conformităţii.
(3)Cursul va fi organizat de instituţii de învăţământ superior, prin facultăţile din domeniul energetic, sau de societăţi comerciale de formare profesională autorizate conform legislaţiei în domeniu.
Art. 18
Documentele necesar a fi incluse în dosarul întocmit în vederea înscrierii la examen sunt:
a)cererea de autorizare însoţită de documentele "Informaţii profesionale", "Detalii privind lucrările realizate" şi "Pagina de informaţii" anexate cererii de autorizare, întocmite conform anexei nr. 1 pct. A, B, C şi D;
b)copia actului de identitate;
c)copii ale certificatelor sau diplomelor care atestă calificarea profesională;
d)document care atestă recunoaşterea certificatelor sau diplomelor de calificare profesională pe teritoriul României, emis în conformitate cu prevederile legale pentru persoanele fizice străine;
e)copia integrală a carnetului de muncă, care să ateste experienţa profesională în domeniul în care se solicită autorizarea, acolo unde este cazul;
f)documentul care atestă absolvirea unui curs de pregătire teoretică în conformitate cu obligaţia precizată la art. 17 şi 63;
g)copia chitanţei de achitare a tarifului pentru autorizare.
Art. 19
Titularul de legitimaţie, la expirarea acesteia, precum şi candidatul care a fost declarat "respins" la oricare dintre examenele organizate de autoritatea competentă în sesiunile anterioare se pot înscrie la un nou examen, pentru acelaşi grad şi tip de autorizare, înregistrând sau transmiţând prin serviciul poştal, în vederea înregistrării, la autoritatea competentă un dosar cuprinzând documentele precizate la art. 18 lit. a), b), f) şi g), respectiv lit. d), dacă este cazul.
Art. 20
Solicitantul achită tariful pentru autorizare fie direct la casieria autorităţii competente, fie în contul acesteia.
Art. 21
Operatorii economici care proiectează/execută lucrări de instalaţii electrice racordate la SEN pot solicita autorizarea mai multor electricieni angajaţi, transmiţând către autoritatea competentă o solicitare conformă cu anexa nr. 2, lista solicitanţilor şi câte un dosar pentru fiecare solicitant, care să cuprindă documentaţia precizată la art. 18.