Art. 66. - Regulament din 2009 pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic
M.Of. 847
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2010
Art. 66
Electricianul autorizat are obligaţia de a respecta următoarele cerinţe asociate legitimaţiei de electrician autorizat:
a)de a cunoaşte şi respecta prevederile regulamentului şi ale reglementărilor emise de autoritatea competentă aplicabile activităţii sale;
b)de a executa lucrări numai în limita competenţelor acordate de gradul şi de tipul de autorizare obţinute;
c)de a executa lucrări în instalaţiile electrice numai cu obţinerea acordurilor sau avizelor legale necesare;
d)de a executa lucrări de instalaţii electrice numai pe bază de proiecte întocmite de electricieni autorizaţi sau operatori economici atestaţi;
e)de a respecta proiectul în baza căruia execută instalaţia electrică; în cazul constatării unor neconformităţi de orice natură, electricianul autorizat este obligat să sesizeze proiectantul;
f)de a nu semna documentaţii de orice fel pentru lucrări pe care nu le proiectează, execută sau nu le supraveghează direct;
g)de a avea un comportament corect, etic şi profesional în relaţia cu persoanele fizice sau cu operatorii economici cu care vine în contact în relaţia profesională;
h)în cazul în care îşi desfăşoară activitatea ca persoană fizică autorizată, electricianul autorizat va oferi beneficiarului, la încheierea contractului, copii ale documentelor legale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea (legitimaţia de electrician autorizat, certificatul de înregistrare fiscală); pe parcursul realizării lucrării, electricianul autorizat va avea în permanenţă asupra sa documentele menţionate şi le va prezenta persoanelor abilitate, la solicitarea acestora;
i)de a participa la recepţia şi la punerea în funcţiune a instalaţiei electrice de utilizare proiectată/executată, în cazul în care i se solicită acest lucru de către beneficiarul sau operatorul de reţea la care urmează a se racorda instalaţia electrică de utilizare;
j)de a solicita operatorului de reţea punerea sub tensiune a instalaţiilor electrice executate, după recepţionarea acestora şi încheierea tuturor contractelor prevăzute de lege în vederea alimentării/furnizării energiei electrice;
k)de a nu executa lucrări, manevre sau intervenţii sub orice formă în instalaţiile operatorilor de reţea şi/sau de a nu utiliza componentele reţelelor electrice de distribuţie sau transport fără contracte încheiate cu operatorul de reţea în patrimoniul căruia se află acestea;
l)de a nu utiliza componentele reţelelor electrice de distribuţie sau transport în alte scopuri decât cele prevăzute prin legislaţia în vigoare;
m)de a prezenta autorităţii competente, la solicitarea acesteia, orice date şi informaţii necesare desfăşurării propriei activităţi;
n)de a permite verificările, inspecţiile şi controalele prevăzute prin reglementări sau dispuse de autoritatea competentă;
o)de a aplica orice măsuri dispuse de autoritatea competentă.