Art. 11. - TIIP prevăzută la alin. (1) reprezintă supravegherea medicală continuă a bolnavilor pentru că: - Regulament din 2009 de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare

M.Of. 873

În vigoare
Versiune de la: 14 Ianuarie 2019
Art. 11
(1)Terapia intermediară/îngrijirea postoperatorie (TIIP) reprezintă partea distinctă din cadrul componentei cu paturi (CP) a secţiei/compartimentului ATI, destinată pacienţilor care necesită îngrijire postoperatorie adecvată, precum şi acelora care necesită terapie intermediară.
(2)TIIP prevăzută la alin. (1) reprezintă supravegherea medicală continuă a bolnavilor pentru că:
a)starea bolnavilor se poate complica cu insuficienţe organice acute multiple;
b)starea pacientului după trecerea printr-o asemenea condiţie patologică este încă prea gravă sau prea instabilă pentru a fi transferat în secţia cu paturi de unde provine.
(3)TIIP poate fi multifuncţională (pacienţi cu patologie chirurgicală/pacienţi cu patologie medicală) sau poate fi specializată (chirurgie cardiacă şi/sau vasculară, hepatică, transplant de organe solide, neurochirurgie etc.).
(4)Criteriile de internare/admisie şi triajul pacienţilor în TIIP sunt prevăzute în anexa nr. 4.
(5)Dotarea minimă a unui pat de terapie intermediară/ îngrijirea postoperatorie şi echipamentul minim necesar TIIP sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(6)Deoarece TIIP funcţionează integrat în cadrul secţiei ATI, TIIP trebuie să aibă un număr suficient de paturi pentru a putea primi pacienţii din TI sau din celelalte secţii ale spitalului.
(7)Medicul şef al secţiei ATI sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia ori medicul de gardă din secţia ATI este responsabil de triajul corect, admisia/internarea şi transferul/ externarea din acea unitate, precum şi de stabilirea limitelor exacte ale îngrijirii posibile în TIIP, în funcţie de necesităţile spitalului, calificarea colectivului medical şi disponibilităţile tehnice.
(8)Unităţile sanitare private cu paturi care furnizează servicii medicale şi care acordă servicii chirurgicale ce necesită urmărirea continuă a pacientului în perioada postoperatorie mai mult de 24 de ore au obligaţia de a avea componenta de TIIP, organizată şi dotată în conformitate cu prevederile anexei nr. 5.