Art. 12. - nominalizează personalul din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice din domeniul relaţiilor publice şi al comunicării; - Regulament din 2009 de organizare şi funcţionare a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

M.Of. 81

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 Februarie 2009
Art. 12
Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii:
a)organizează, coordonează şi controlează, după caz, activităţile de asistenţă de sănătate publică, promovarea sănătăţii şi medicinii preventive, asistenţă medicală de urgenţă, curativă, de recuperare medicală, asistenţă medicală la domiciliu, care se acordă prin unităţile sanitare publice sau private, precum şi asistenţă de medicină legală şi de medicină sportivă;
b)coordonează şi controlează implementarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate, pe care le derulează în teritoriul arondat, în scopul îndeplinirii obiectivelor şi realizării indicatorilor, prin desfăşurarea activităţilor specifice la nivel local;
c)evaluează anual rezultatele activităţii şi propune strategiile pentru ameliorarea stării de sănătate a populaţiei din teritoriu;
d)analizează periodic starea de sănătate a populaţiei din teritoriul arondat, în scopul identificării principalelor probleme de sănătate publică, şi alocă prioritar resursele de care dispune pentru intervenţiile cu cea mai mare eficienţă în ameliorarea stării de sănătate;
e)elaborează şi coordonează implementarea programelor locale de sănătate în concordanţă cu priorităţile de sănătate publică identificate la nivel local;
f)informează Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale asupra stării de sănătate a populaţiei şi asupra concluziilor care rezultă din evaluare, periodic şi ori de câte ori consideră necesar;
g)asigură supravegherea şi controlul aplicării legislaţiei de către instituţiile şi organismele care au responsabilităţi în domeniul sănătăţii publice şi de către unităţile sanitare din sectorul privat de asistenţă medicală, colaborând în acest scop cu organismele profesionale din domeniul medico-sanitar la nivel local, cu autorităţile publice locale şi cu alte instituţii abilitate;
h)în calitate de ordonator secundar de credite, aprobă angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în condiţiile legii;
i)coordonează acţiunile de limitare a efectelor apărute în urma dezastrelor, calamităţilor şi epidemiilor în domeniul de competenţă;
j)coordonează activitatea de audit public intern din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi auditul public intern exercitat la nivelul spitalelor aflate în subordine, conform legii, în cazul în care nu este organizată o astfel de structură specializată în cadrul spitalului respectiv;
k)emite avize şi autorizaţii sanitare şi autorizaţii de liberă practică, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
l)coordonează activitatea de control în sănătatea publică la nivel local şi înaintează spre aprobare Ministerului Sănătăţii lista personalului împuternicit pentru desfăşurarea acestei activităţi, la propunerea directorului executiv adjunct pentru control în sănătate publică;
m)organizează şi coordonează asistenţa medicală materno-infantilă;
n)organizează activitatea de identificare şi soluţionare a problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate;
o)coordonează activitatea serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti;
p)coordonează elaborarea raportului anual asupra stării de sănătate a comunităţii la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti;
q)evaluează anual rezultatele activităţii în domeniul medical şi adaptează strategiile de intervenţie pentru ameliorarea stării de sănătate a populaţiei din teritoriu;
r)colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce revin direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
s)desemnează reprezentanţii direcţiei de sănătate publică judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti în consiliile consultative ale spitalelor publice, conform prevederilor legale în vigoare;
t)propune Ministerului Sănătăţii, cu avizul consiliului judeţean sau al consiliului local, după caz, înfiinţarea ori desfiinţarea spitalelor publice;
u)propune conducerii Ministerului Sănătăţii măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii managerilor de spital, în cazul constatării nerealizării indicatorilor prevăzuţi în contractul de management;
v)evaluează necesarul de resurse umane de la nivelul asistenţei medicale în funcţie de nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice şi emite recomandări în acest sens;
w)controlează respectarea normativelor de personal ale instituţiilor publice din subordine;
x)propune Ministerului Sănătăţii reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţilor sanitare publice;
y)coordonează fundamentarea finanţării şi propune Ministerului Sănătăţii alocarea resurselor necesare desfăşurării activităţii;
z)nominalizează personalul din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice din domeniul relaţiilor publice şi al comunicării;
aa) avizează bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice aflate în subordinea sa;
bb) evaluează periodic performanţele profesionale pentru personalul din subordine şi acordă calificativul anual;
cc) încheie contractul de management cu managerul general al serviciului de ambulanţă;
dd) controlează respectarea programelor de instruire practică a elevilor şi studenţilor din unităţile de învăţământ care pregătesc asistenţi medicali şi moaşe, desfăşurate în unităţile sanitare, în colaborare cu directorul de îngrijiri/asistentul-şef şi cu reprezentantul inspectoratului şcolar judeţean;
ee) desemnează participanţi în comisiile de examinare pentru examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare;
ff) desemnează participanţi la selecţia asistenţilor medicali, comunitari, moaşelor, infirmierelor, precum şi ca membri în comisiile de examene şi concursuri de ocupare a posturilor vacante pentru aceste categorii de personal;
gg) desemnează participanţi la activităţile profesionale şi la manifestările organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
hh) colaborează cu organizaţii profesionale, sindicale şi organizaţii neguvernamentale în proiecte ce privesc activitatea asistenţilor medicali;
ii) stabileşte proceduri de informare a opiniei publice cu privire la rezultatele activităţilor de control în sănătatea publică şi în alte situaţii cu risc pentru populaţie;
jj) desemnează coordonatorul activităţii de audit intern, auditorul cu cel mai înalt grad profesional, pentru unităţile sanitare din subordine care nu au birouri/compartimente de audit intern;
kk) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Ministerului Sănătăţii, conform prevederilor legale.