Capitolul i - Principii generale - Regulament din 2009 al uniformelor militare din Armata României

M.Of. 739

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2009
CAPITOLUL I:Principii generale
Art. 1
Regulamentul uniformelor militare din Armata României, denumit în continuare regulament, descrie articolele de echipament din compunerea uniformelor militare şi stabileşte regulile de port al acestora.
Art. 2
(1)Militarii sunt obligaţi să cunoască regulile privind portul uniformelor militare, să deţină toate uniformele militare complete şi să le poarte regulamentar în situaţiile în care acestea sunt folosite: la ceremonii, în oraş, la serviciu, la instrucţie şi la activităţi administrative.
(2)Purtarea unor uniforme militare sau articole de echipament, altele decât cele descrise în prezentul regulament, constituie o încălcare a ordinii şi disciplinei militare şi se sancţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3)Comandanţii/Şefii unităţilor militare vor dispune măsurile necesare pentru respectarea prevederilor regulamentului.
Art. 3
Propunerile pentru introducerea/scoaterea în/din compunerea uniformelor militare a unor articole de echipament, în afara celor descrise în regulament, se pot face de către structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei şi comandamente, cu aprobarea ministrului apărării naţionale.
Art. 4
(1)Articolele de echipament prevăzute în normele pentru echipare şi descrise în regulament compun uniformele de ceremonie, de oraş, de serviciu şi de instrucţie pentru sezonul cald, perioada 1 mai - 31 octombrie, respectiv pentru sezonul rece, perioada 1 noiembrie - 30 aprilie.
(2)Trecerea de la o uniformă militară la alta se face în funcţie de condiţiile climaterice, la ordinul comandantului garnizoanei.
Art. 5
(1)Verificarea modului de asigurare a uniformelor militare se execută prin reviste de front, anuale, după cum urmează:
a)revista de front pentru verificarea uniformelor militare pentru sezonul cald şi a uniformei militare de instrucţie - ultima zi lucrătoare din luna aprilie;
b)revista de front pentru verificarea uniformelor militare pentru sezonul rece şi a uniformei militare de instrucţie - ultima zi lucrătoare din luna octombrie.
(2)Revista de front se prevede în planul cu principalele activităţi şi se organizează centralizat pe unitate.
(3)La revistele de front verificarea uniformelor militare se execută de către o comisie condusă de locţiitorul comandantului/şeful de stat major al unităţii, din care obligatoriu va face parte şeful structurii logistice.
(4)Articolele de echipament constatate ca fiind deficitare, pe timpul revistelor de front, se înscriu în Fişa individuală privind asigurarea drepturilor de echipament ale cadrelor militare, se centralizează în situaţia informativă de echipament şi se raportează ierarhic pentru a fi aprovizionate în anul următor, în conformitate cu prevederile instrucţiunilor în vigoare.
Art. 6
(1)Împrumutul sau vânzarea articolelor de echipament din compunerea uniformelor militare de către cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale este interzis(ă).
(2)Este interzisă purtarea de către persoane neautorizate a uniformei militare sau a unor articole din compunerea acesteia.
Art. 7
Mostrele de culori, specificaţiile tehnice ale articolelor de echipament şi ale materiilor prime din care se confecţionează acestea se aprobă de comandantul Comandamentului logistic întrunit şi stau la baza realizării producţiei de către operatorii economici furnizori.
Art. 8
(1)Cadrele militare care provin din specialităţi militare ale forţelor terestre, echipate în uniformele militare ale forţelor aeriene şi ale forţelor navale, poartă însemnele de grad ale specialităţii de bază, pe suporturi din paspoal de culoare bleu pentru forţele aeriene şi neagră pentru forţele navale, în uniforma militară a categoriei de forţe ale armatei unde aceştia sunt încadraţi.
(2)Cadrele militare care provin din specialităţi militare ale forţelor terestre, mutate din unităţi militare ale forţelor aeriene şi forţelor navale în structuri centrale şi direcţii ale Statului Major General, comandamente întrunite, mari unităţi şi unităţi militare ale forţelor terestre, poartă uniforma militară specifică forţelor terestre.
Art. 9
Cadrele militare, confirmate în arma marină şi aviaţie, poartă uniformă militară de oraş şi de serviciu a categoriei de forţe ale armatei în care sunt confirmaţi, indiferent de tipul şi de specificul unităţii militare în care sunt încadraţi.