Secţiunea 4 - Precizări cu privire la unele uniforme - Regulament din 2009 al uniformelor militare din Armata României

M.Of. 739

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2009
SECŢIUNEA 4:Precizări cu privire la unele uniforme
Art. 111
Cadrele militare din forţele terestre, confirmate în specialitatea paraşutişti, poartă echipamentul unităţilor din forţelor terestre, grade de modelul specific forţelor aeriene, cu specificaţia că galonul cel mai de sus al însemnelor de grad pentru ofiţeri este îndoit în formă de paraşută.
Art. 112
Cadrele militare din forţele navale, arma marină, confirmate în specialitatea piloţi elicoptere, poartă echipamentul la fel ca cei din unităţi ale forţelor navale cu gradele, emblemele, nasturii, ecusoanele şi însemnele de specialitate specifice forţelor aeriene. Basca este de culoare bleu, ca la forţele aeriene.
Art. 113
Cadrele militare de arma justiţie militară, încadrate pe funcţii de consilieri juridici la categoriile de forţe ale armatei şi la unităţile militare subordonate, se echipează în uniforma militară de justiţie.
Art. 114
(1)Cadrele militare, specialitatea infanterie marină, se echipează la fel ca cei din trupele de uscat, cu următoarele deosebiri:
a)uniforma militară de oraş şi serviciu se realizează de culoarea specifică forţelor navale;
b)şapca de oraş se realizează de culoare albă, specific forţelor navale;
c)suporturile însemnelor de grad sunt de culoare specifică forţelor navale;
d)petliţele cadrelor militare confirmate în arma infanteria marină la uniformele militare de oraş şi de serviciu reprezintă o ancoră aplicată pe material textil de culoare specifică forţelor navale;
e)băştile sunt de culoare neagră.
(2)Uniforma militară de instrucţie pentru infanteria marină este realizată din ţesătură ripstop mozaic de culori, tip pădure, cu bască de culoare neagră.
Art. 115
Cadrele militare din Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", încadrate pe funcţii didactice, poartă echipamentul unităţilor din forţele terestre, cu deosebirea că banda de la şapcă este de culoare galbenă. Cadrele militare confirmate în marină şi aviaţie, încadrate pe funcţii de cadre didactice, poartă uniforma militară specifică categoriei de forţe a armatei în care sunt confirmate.
Art. 116
(1)Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari din unităţile şi subunităţile de poliţie militară se echipează în uniforma militară specifică categoriei de forţe a armatei, iar pentru activităţile de instrucţie şi antrenament se asigură uniforma militară pentru pază şi patrulare, de culoare oliv.
(2)Uniforma militară prevăzută la alin. (1) se asigură conform normelor de dotare cu echipament de protecţie în vigoare, la care se poartă ecusoane şi insigne specifice acestei categoriei de personal.
Art. 117
Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari încadraţi ca personal navigant de aviaţie, personal tehnic de aviaţie şi cei din unităţile militare de operaţii speciale, la activităţi specifice se echipează cu echipamentul special, de protecţie şi de lucru, prevăzut conform normelor de dotare în vigoare.
Art. 118
Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari care participă la misiuni internaţionale se echipează în uniforma militară, mozaic de culori tip deşert/tip pădure, în conformitate cu normele aprobate.
Art. 119
(1)Militarii din Regimentul de Gardă se echipează ca şi cei din forţele terestre.
Pentru activităţi specifice se asigură uniforma militară de protocol, compusă din următoarele articole:
a)chipiul;
b)căciula model "Mihai Viteazul"
c)pantalon;
d)tunica;
e)mantaua/paltonul postav.
(2)Chipiul se confecţionează din stofă bleumarin şi se compune din partea laterală de formă cilindrică, partea superioară cu capac şi cozoroc. Partea laterală are o bandă de culoare galbenă deasupra căreia se fixează prin coasere, trese şi galoane, corespunzătoare gradelor militare.
(3)Căciula model "Mihai Viteazul" se confecţionează din blană neagră, iar accesoriile de la chipiu se fixează în faţă.
(4)Pantalonul se confecţionează în două culori, o pereche din stofă de culoare gri şi o pereche din stofă de culoare bleumarin, cu două buzunare laterale, pe cant, şi un buzunar la spate, cu lampas simplu de culoare galbenă lat de 1,5 cm la soldaţii şi gradaţii voluntari şi lampas dublu la cadre.
(5)Tunica este confecţionată din stofă bleumarin. Croiala este dreaptă, fără buzunare. Se încheie la 7 nasturi. Pieptul stâng are vipuşcă galbenă pe cant. Spatele este confecţionat din două bucăţi având şliţ la terminaţie. Pe umeri are cusuţi epoleţi treflă. Mâneca este dreaptă, fără manşetă, având cusute circular tresele corespunzătoare gradului. Pe marginea de jos a mânecii, lateral şi peste trese se aplică un suport dreptunghiular, de culoare roşie, cu dimensiunile 110 x 80 mm. Pe ambele laturi şi pe partea din spate are cusută o tresă din mătase galbenă. În jurul acestui suport sunt aplicate 3 ornamente metalice. Pe ornamentele de sus sunt cusuţi 2 nasturi mari metalici, iar în afara suportului este cusut un nasture la fel ca cei 2 de sus. La 8 cm de terminaţie şi paralel cu aceasta este cusut de jur-împrejur însemnul de grad peste care se aplică paftaua. Aceasta este realizată din tresă "Miriam" sau tresă "Aura" cusută pe paspoal roşu cu un tighel simplu pe mijloc. Tunica se poartă cu eghilet dublu pentru cadre şi simplu pentru soldaţii şi gradaţii voluntari. Pe capetele feţei de guler din paspoal roşu, la 1,5 cm de capetele gulerului, se brodează petliţe, cu fir de mătase de culoare galben şi galben-închis. Pe ambele colţuri ale gulerului se aplică însemnele de specialitate specifice.
(6)Mantaua/Paltonul postav este confecţionată/confecţionat din stofă bleumarin. Piepţii se încheie la două rânduri, cu 6 nasturi, dispuşi oblic pe ambii piepţi. Spatele este croit dintr-o singură bucată, pe mijloc formând o cută dublă de 9-10 cm. Gulerul este gen tunică, colţurile gulerului, până pe linia umărului, sunt de culoare roşie, iar partea din spate este galbenă. Delimitarea acestor culori şi marginea gulerului se fac prin montarea unei trese galbene din fir de mătase. Pe capetele feţei de guler se brodează petliţe, cu fir de mătase de culoare galben şi galben-închis.
(7)Uniforma militară pentru serviciul de gardă se compune din următoarele articole, astfel:
a)basca este de culoare maro;
b)căciula cu clape este din blană naturală;
c)costumul este de culoare kaki, la care se aplică petliţe din paspoal roşu;
d)scurta cu mesadă şi guler, din tercot, se poartă pe timp friguros, închisă în faţă cu un rând de nasturi ascunşi, are revere şi buzunare oblice, iar pe braţul stâng se poartă ecusonul specific;
e)pantalonii sunt model golf şi se poartă introduşi în bocanci;
f)mănuşile sunt tricotate şi de culoare albă.
Art. 120
Personalul din Ansamblul Artistic al Armatei, echipele artistice ale Cercului Militar Naţional şi cercurilor militare ale statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei poartă, ca ţinută de scenă, uniforma militară de ceremonie şi uniforma militară specifică categoriei de forţe a armatei în care îşi desfăşoară activitatea, conform normelor de dotare specifice.
Art. 121
Personalul din muzicile militare poartă la ceremoniale uniforma militară de ceremonie de culoare albă sau bleumarin, la ordin având posibilitatea de a purta articolele combinate. Uniforma militară se poartă cu eghilet dublu şi centură de ceremonie, pantalonul de la uniforma militară bleumarin este prevăzut cu lampas dublu de culoare galbenă. Epoleţii au format treflă, iar însemnele de grad se poartă pe mânecă. Pe timp friguros poartă scurta cu mesadă şi guler, de culoare bleumarin, căciulă din blană naturală de culoare neagră, fular alb şi ghete negre.
Art. 122
Personalul clerical poartă uniforma militară specifică compusă din reverendă/reverendă de botez, suprareverendă/pelerină, fes preoţesc, brâu pentru reverendă, felon/albă, epitrahil/stolă, stihar/cotă, brâu set veşminte/ clingulum, mânecuţe, bederniţă şi ornate. Reverenda, suprareverenda şi fesul preoţesc se realizează din stofă de culoarea categoriei de forţe a armatei în care este încadrat, respectiv:
a)kaki pentru forţele terestre;
b)albastru-petrol pentru forţele aeriene;
c)neagră pentru forţele navale.