Secţiunea 6 - Funeralii cu onoruri militare - Regulament din 2009 al ONORURILOR ŞI CEREMONIILOR MILITARE

M.Of. 208 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2011
SECŢIUNEA 6:Funeralii cu onoruri militare
Art. 81
(1)Funeraliile cu onoruri militare se organizează pentru militarii decedaţi în activitate, în rezervă sau în retragere şi veterani de război, precum şi pentru persoanele decedate decorate cu ordine naţionale, la solicitarea familiei, sau autorităţilor locale, adresată comandantului garnizoanei.
(2)Funeraliile cu onoruri militare se organizează în conformitate cu anexa nr. 10.
(3)Se pot acorda onoruri militare şi militarilor altor state, decedaţi în timpul executării misiunilor oficiale în ţara noastră. În acest caz, activitatea se organizează cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza acordurilor speciale cu ambasada statului respectiv sau cu organizaţia internaţională/europeană de securitate sub mandatul căreia a servit militarul.
Art. 82
(1)Onorurile militare se prezintă cu gărzi constituite în acest scop, cărora li se pot adăuga şi alte trupe, conform unor dispoziţii speciale.
(2)Când garda constituită pentru onorul militar are drapelul de luptă, acesta se scoate fără decoraţii şi panglici, dar cu o panglică de doliu lungă de 100 cm şi lată de 10-15 cm, care se leagă cu un capăt de partea de sus a hampei drapelului.
(3)Pentru acordarea onorurilor militare, după caz, se stabilesc:
a)trompet;

b)gardă de onoare;
c)subunitate, de valoare grupă/pluton, pentru executarea salvelor;
d)gardă la sicriu formată din patru militari;
e)11 militari, fără arme, pentru purtarea portretului, ordinelor, crucii, capacului şi sicriului la mormânt.
Art. 83
Pentru însoţirea sicriului în timpul transportului până la localitatea unde are loc înmormântarea/incinerarea, se numeşte o gardă la sicriu formată din patru-opt militari, sub comandă.
Art. 84
(1)Transportarea sicriului se face cu un car mortuar, de regulă un autovehicul, iar pentru generali şi amirali în activitate, în rezervă sau în retragere, pe un afet de tun.
(2)Pentru ducerea decoraţiilor defunctului se stabileşte câte un militar din acelaşi corp, la fiecare pernă cu decoraţii. Ordinele se fixează câte unul pe o pernă, iar medaliile, mai multe pe aceeaşi pernă. Pentru cadrele militare decedate, pe capacul sicriului se fixează şapca, r pentru generali, amirali, ofiţeri şi veterani de război, şi drapelul României.
Art. 85
(1)Garda pentru onorurile militare şi persoanele care însoţesc sicriul formează cortegiul militar funerar.
(2)Ofiţerii şi subofiţerii participanţi la onorul militar poartă ţinuta de sezon, precizată de comandantul garnizoanei.
(3)Militarii din garda la sicriu poartă ţinuta stabilită, au armamentul din dotare, iar pe mâneca stângă, deasupra cotului, banderola de doliu.
(4)În ziua înhumării, comandantul gărzii la sicriu organizează schimburi formate din câte 4 militari. Militarii dintr-un schimb se aşază pe ambele părţi, la capetele sicriului, la unul-doi paşi de acesta şi stau în poziţia "drepţi", ţinând pistoalele-mitralieră sau puştile automate în poziţia "la piept". Cei 4 militari stau cu faţa spre intrarea în încăpere şi se schimbă la fiecare 15 minute.

(5)La sicriu se pot instala şi schimburi de onoare, constituite din delegaţi ai unităţilor/instituţiilor/formaţiunilor militare şi ai autorităţilor publice. Militarii din schimburile de onoare nu poartă armament.
(6)Schimburile de onoare se dispun singure sau alături de militarii gărzii la sicriu, la distanţă de unu - doi paşi, în partea exterioară faţă de sicriu, şi se schimbă la fiecare trei - cinci minute.
(7)Militarii care aduc un ultim omagiu celui decedat, salută la intrarea în încăpere, se descoperă, rămân cu faţa îndreptată în lungul sicriului şi păstrează un moment de reculegere; apoi, se întorc la stânga/dreapta, trec prin faţa catafalcului, prezintă condoleanţe familiei, ies din încăpere şi se acoperă.
(8)În funcţie de protocolul stabilit şi de dorinţa familiei, garda şi trompetul se pot deplasa la locuinţa militarului decedat şi pot însoţi cortegiul funerar la biserică şi la cimitir.
(9)La locuinţă, garda pentru onorul militar se dispune în formaţia "în linie" cu frontul orientat spre locul de scoatere a sicriului, având trompetul şi drapelul de luptă la flancul drept.
Art. 86
(1)În momentul scoaterii sicriului din locuinţă şi din biserică, precum şi al sosirii la cimitir, gardă prezintă onorul. Militarii din afara formaţiei rămân acoperiţi, iau poziţia "drepţi" şi salută; cei care însoţesc cortegiul militar funerar sunt descoperiţi.
(2)Cortegiul militar funerar se deplasează la locul de înhumare în următoarea ordine:
a)prapurii - persoană civilă;
b)militarul cu portretul defunctului;
c)militarii purtători ai pernelor cu decoraţiile acestuia;
d)militarul cu crucea;
e)coliva - persoană civilă;
f)militarii cu coroanele şi jerbele de flori;
g)militarii cu capacul sicriului;
h)preoţii;
i)militarii cu sicriul;
j)familia;
k)oficialităţile;
l)drapelul de luptă şi garda de onoare;
m)trompetul;
n)cadrele militare şi alte persoane participante.

(3)În timpul deplasării, militarii schimbului din garda la sicriu merg pe ambele părţi ale sicriului/carului mortuar/afetului, ţinând pistoalele-mitralieră sau puştile-automate în poziţia "la piept".
(4)Înainte de coborârea sicriului în mormânt, se ţine adunarea de doliu, la care ia cuvântul un militar care l-a cunoscut foarte bine pe cel decedat sau comandantul unităţii militare. În continuare poate lua cuvântul şi un membru al familiei.
(5)În timpul desfăşurării serviciului religios, cortegiul militar funerar este dispus cu faţa spre mormânt, militarii având arma în poziţia "la picior".
(6)În timpul coborârii sicriului în mormânt, garda prezintă defunctului onorul fără a înclina drapelul de luptă, iar trompetul intonează semnalul nr. 36 "Marşul funebru" din anexa nr. 11 din Regulamentul Muzicilor Militare. Concomitent, subunitatea de valoare grupă-pluton, destinată pentru salve, execută trei salve cu cartuşe de manevră.
(7)După executarea salvelor, trompetul intonează semnalul nr. 33 "Stingerea" din anexa nr. 11 din Regulamentul Muzicilor Militare.
Art. 87
Când defunctul este depus la "Ansamblul funerar", adunarea de doliu şi serviciul religios se desfăşoară în capelă sau în faţa acesteia.
Art. 88
(1)În cazul incinerării, garda pentru onorul militar se dispune, din timp, în afara clădirii crematoriului, având frontul paralel cu direcţia de deplasare a cortegiului militar funerar.
(2)După adunarea de doliu, până la introducerea sicriului în clădirea crematoriului şi în timpul incinerării, trompetul intonează semnalul nr. 36 "Marş funebru" din anexa nr. 11 din "Regulamentul Muzicilor Militare".
(3)Când corpul defunctului este coborât pentru incinerare, garda prezintă onorul, iar subunitatea destinată pentru salve execută trei salve cu cartuşe de manevră.
(4)După executarea salvelor, trompetul intonează semnalul nr. 33 "Stingerea" din anexa nr. 11 din "Regulamentul Muzicilor Militare".
Art. 89
Pe navele militare, în cazul decesului la bord, li se acordă salutul funebru cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Salutul funebru se dă la debarcarea defunctului de la bord sau la scufundarea lui în apă.
Art. 90
Nu li se acordă onoruri militare militarilor care au decedat ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni, celor care s-au sinucis - dacă există certitudinea acestor fapte - şi celor condamnaţi cu pedeapsa complementară a degradării militare.
Art. 91
(1)În caz de deces în timpul exercitării funcţiilor, se acordă onoruri militare preşedintelui României, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi primului-ministru al guvernului României.
(2)Se acordă onoruri militare şi la decesul foştilor preşedinţi ai României.
(3)În cazul încetării din viaţă a unor personalităţi politice, onorul militar va fi organizat la solicitarea autorităţilor, potrivit protocoalelor stabilite cu Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 92
Veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă sau în retragere decedaţi li se vor acorda onorurile militare cuvenite, prin grija comandantului garnizoanei.
Art. 93
Pentru personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale trimis în misiune în străinătate decedat în timpul şi din cauza îndeplinirii misiunilor încredinţate sau în atentatele teroriste, se organizează funeralii cu onoruri militare.
Art. 94
(1)În cazul decesului unui militar sau civil din Armata României aflat în misiune în afara graniţelor ţării, se execută activităţile prevăzute în "Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operaţii, în acţiuni de luptă sau în atentate teroriste", aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1802/2004.
(2)În timpul transportului spre ţară, garda la sicriu este condusă, de regulă, de comandantul/şeful nemijlocit al decedatului, iar în cazul decesului mai multor militari sau civili din subunităţi diferite, comandantul gărzii este numit de comandantul/şeful unităţii militare/detaşamentului care acţionează în teatrul de operaţii.
(3)La punctul de intrare în ţară - aeroport -, se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 12.
(4)În timpul desfăşurării funeraliilor cu onoruri militare, fiecare sicriu este acoperit cu drapelul României.
(5)Pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale personalităţilor militare şi civile care, potrivit legii, au dreptul la ceremonial militar funebru se execută activităţile prevăzute în anexa nr. 13.
Art. 95
După înhumare/incinerare, se înmânează familiei drapelul României care, în cazul decesului generalilor sau amiralilor, are înscris pe el numele defunctului.