Art. 61. - Regulament din 2009 al ONORURILOR ŞI CEREMONIILOR MILITARE

M.Of. 208 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2011
Art. 61
(1)La sosirea persoanei oficiale, trompetul intonează semnalele "Atenţiune" şi "Prevestirea pentru primirea generalului", comandantul gărzii de onoare comandă onorul, iar muzica militară intonează "Marşul de întâmpinare". De regulă, nu se dă raportul, nu se trece în revistă şi nu se salută garda de onoare. După ce persoana oficială salută drapelul de luptă şi ocupă locul stabilit, muzica militară încetează să cânte "Marşul de întâmpinare" şi intonează imnul naţional al României sau, după caz, imnul naţional al ţării oaspetelui şi apoi imnul naţional al României. În continuare, comandantul gărzii de onoare trece garda de onoare în poziţia cu arma la picior şi apoi comandă descoperirea şi trecerea în poziţia pe loc repaus pentru oficierea slujbei religioase.
(2)După oficierea slujbei religioase, obligatorie de Ziua Eroilor, care nu va depăşi cinci-şapte minute, comandantul gărzii de onoare comandă acoperirea, trecerea în poziţia "drepţi" şi prezentarea onorului la monument. Muzica militară intonează "Imnul eroilor"/"Imnul Eroului Necunoscut" la Mormântul Eroului Necunoscut sau un marş funebru - la monumentele şi cimitirele militarilor străini - şi în sunetele lui se depun coroanele, jerbele şi buchetele de flori, personal de oficialităţile respective, dacă nu au solicitat să fie depuse de militari, în ordinea de precădere, de instituţiile statului, urmate de veteranii de război, ofiţeri şi generali din Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, partidele politice, asociaţii, ligi şi funda, persoane particulare, studenţi, elevi şi militari.
(3)După ce au depus coroana, militarii se întorc faţă în faţă şi, în acelaşi timp cu persoanele oficiale, salută - personalităţile civile române salută prin ducerea braţului drept la piept în dreptul inimii -, timp în care se păstrează un moment de reculegere de trei-cinci secunde.
(4)După plecarea persoanei oficiale, militarii care au purtat coroana se deplasează la locurile stabilite.
(5)Garda de onoare şi garda la monument rămân în timpul depunerilor de coroane, jerbe şi buchete de flori în poziţia "pentru onor".