Art. 125. - Regulament din 2009 al ONORURILOR ŞI CEREMONIILOR MILITARE
M.Of. 208 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Februarie 2011
Art. 125
Ridicarea drapelului României se execută la raportul de dimineaţă de comandantul pazei şi un militar, astfel:
a)comandantul unităţii militare primeşte raportul şi salută unitatea;
b)drapelul României se prinde de catarg, se intonează semnalul "Atenţiune" de către trompet sau prin mijloace de înregistrare-redare, iar militarii iau poziţia "drepţi";
c)la încetarea semnalului, comandantul unităţii militare comandă onorul la drapel;
d)la această comandă, se intonează imnul naţional al României de muzica militară u cu ajutorul mijloacelor de înregistrare-redare, iar militarii îl interpretează vocal şi începe ridicarea drapelului României pe catarg; viteza de înălţare a drapelului României trebuie să se sincronizeze cu intonarea imnului naţional al României, astfel încât atât intonarea imnului naţional al României, cât şi ridicarea drapelului României să se încheie în acelaşi moment;
e)după ridicarea drapelului României, comandantul unităţii militare dă comenzile pentru trecerea unităţii militare la executarea programului.