Art. 106. - Regulament din 2009 al ONORURILOR ŞI CEREMONIILOR MILITARE

M.Of. 208 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2011
Art. 106
(1)Ceremonia depunerii jurământului militar are loc, de regulă, în cadrul fiecărei unit, uneori întrunit, în incinta cazărmii în care sunt dispuse mai multe unităţi militare, iar, cu aprobarea şefului Statului Major General, în pieţe publice, la monumente sau locuri istorice cu semnificaţie simbolică pentru naţiune.
(2)Pentru realizarea cadrului solemn, în locul de desfăşurare a ceremoniei se arborează drapele ale României şi se expun cele mai semnificative categorii de tehnică militară din dotarea unităţii.
(3)Această activitate trebuie să se constituie într-un moment de referinţă unic în viaţa oricărui ostaş, fapt ce impune, pe lângă solemnitatea specific militară, o profundă comunicare sufletească, la care să participe deopotrivă biserica, familia şi comunitatea/societatea.
(4)La ceremonia depunerii jurământului militar pot participa reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai societăţii civile, cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război, părinţi şi rude ale militarilor.