Secţiunea 3 - Însemnele distinctive ale personalului - Regulament din 2007 privind portul, descrierea, condiţiile de acordare şi folosire a uniformei, echipamentului de protecţie şi însemnelor distinctive ale personalului serviciilor pentru situaţii de urgenţă voluntare/private

M.Of. 142

În vigoare
Versiune de la: 27 Februarie 2007
SECŢIUNEA 3:Însemnele distinctive ale personalului
Art. 28
(1)Emblema pentru ierarhizare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7, are forma dreptunghiulară, de culoare neagră, şi se prinde prin coasere pe mâneca stângă, pe partea laterală, la 100 mm de marginea inferioară a acesteia, iar la cămaşa-bluză se aplică pe partea din faţă a mânecii, la nivelul cusăturii manşetei.
(2)Emblema are lăţimea de 40 mm, lungimea în funcţie de numărul de trese şi marginea bordată cu fir auriu.
(3)Pentru ierarhizare se utilizează trese din ţesătură aurită, cu lăţimea de 5 mm, având o distanţă de 5 mm între ele şi faţă de marginea emblemei.
(4)În raport cu funcţia îndeplinită, şeful de serviciu are 4 trese, şeful compartimentului de prevenire şi şeful formaţiei de intervenţie, salvare şi prim ajutor au 3 trese, şeful de tură are două trese, iar şeful de grupă are o tresă.
Art. 29
(1)Însemnul profesional pentru rever, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8, este confecţionat din metal inoxidabil de culoare aurie.
(2)Însemnul profesional se fixează pe reverul gulerului vestonului sau al cămăşii-bluză, pe ambele părţi, la o distanţă de 10 mm de marginea gulerului.
Art. 30
(1)Emblema pentru şapcă, pălărie şi căciulă, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8, are dimensiunile de 60 mm x 60 mm şi se confecţionează din metal inoxidabil de culoare aurie, având la bază semnul distinctiv al protecţiei civile - triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu.
(2)La partea superioară a emblemei, între lauri, se amplasează stema României în culorile oficiale.
Art. 31
(1)Emblema pentru mânecă, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 9, are formă de scut, cu dimensiunile de 100 mm x 80 mm, şi se confecţionează din fibre poliesterice.
(2)Fondul emblemei este roşu-antic, are înscrise cu litere de culoare neagră la partea superioară cuvintele "SERVICIUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ VOLUNTAR/PRIVAT", la partea inferioară denumirea localităţii sau a operatorului economic, iar în centru este redat, în culoare galbenă, însemnul profesional.