Art. 13. - Contestaţia este admisă, iar comisia de soluţionare a contestaţiilor modifică nota finală acordată de comisia de concurs, în situaţia în care: - Regulament din 2007 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei

M.Of. 296

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 6 Septembrie 2007
Art. 13
(1)Rezultatele la proba scrisă se afişează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei.
(2)Candidaţii nemulţumiţi de notele acordate la proba scrisă pot depune contestaţie la secretariatul Direcţiei pentru resurse umane şi relaţii cu Consiliul Superior al Magistraturii din Ministerul Justiţiei, în termen de două zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor. Contestaţiile au ca obiect doar nota obţinută în urma probei scrise.
(3)În vederea soluţionării contestaţiilor, colţurile lucrărilor se lipesc din nou.
(4)Contestaţiile se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
(5)Nota obţinută în urma contestaţiei nu poate fi mai mică decât nota contestată.
(6)Contestaţia este admisă, iar comisia de soluţionare a contestaţiilor modifică nota finală acordată de comisia de concurs, în situaţia în care:
a)constată că nota nu a fost acordată potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă;
b)acordă o notă mai mare decât cea acordată de comisia de concurs.
(7)Contestaţia va fi respinsă în următoarele situaţii:
a)dacă în urma analizării contestaţiei se constată că nota a fost acordată potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă;
b)dacă nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor este mai mică sau egală cu nota acordată de comisia de concurs.