Art. 22. - Regulament din 2007 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de pe lângă acestea
M.Of. 233
În vigoare Versiune de la: 23 Decembrie 2022
Art. 22
(2)Verificarea bunei reputaţii se realizează de către persoanele desemnate de preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului care a organizat concursul, avându-se în vedere curriculum vitae, caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învăţământ absolvită, datele rezultate din evidenţa operativă a organelor judiciare, cazierul fiscal, precum şi orice alte documente, dacă necesitatea depunerii acestora rezultă din documentele existente la dosar.
(1)Pentru a fi declarat admis la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de grefier cu studii superioare juridice sau de grefier cu studii medii ori cu studii superioare de altă specialitate, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 5,00 (cinci) la fiecare materie de concurs şi cel puţin media 6,00 (şase), să îndeplinească condiţiile privind buna reputaţie şi să fie apt din punct de vedere medical.
(2)Verificarea bunei reputaţii se realizează de către persoanele desemnate de preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului care a organizat concursul, avându-se în vedere curriculum vitae, caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învăţământ absolvită, datele rezultate din evidenţa operativă a organelor judiciare, cazierul fiscal, precum şi orice alte documente, dacă necesitatea depunerii acestora rezultă din documentele existente la dosar.(3)Sunt declaraţi admişi candidaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatele precedente, în ordinea descrescătoare a mediilor, în limita locurilor scoase la concurs la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.
(4)La medii egale au prioritate candidaţii care au obţinut nota cea mai mare, în următoarea ordine: procedură penală, procedură civilă, organizare judiciară.
(5)Pe baza mediei finale obţinute, comisiile de organizare întocmesc tabelele finale cu candidaţii declaraţi admişi pentru fiecare instanţă şi parchet care a organizat concursul şi iau măsuri pentru afişarea tabelelor la sediile instituţiilor menţionate şi publicarea lor pe paginile de internet ale acestora.