Capitolul i - Dispoziţii generale - Regulament din 2006 privind organizarea si desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor si procurorilor

M.Of. 825

În vigoare
Versiune de la: 21 Iulie 2016
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, curţi de apel, parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs, organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de preşedinte şi vicepreşedinte la curţile de apel, tribunale şi tribunale specializate, de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal şi prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie şi de adjuncţi ai acestora, precum şi cele prevăzute la art. 54 şi 55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se ocupă prin concursul de promovare în funcţii de execuţie, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

Art. 2
Concursul de promovare în funcţii de execuţie se organizează pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanţelor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.
Art. 3
Concursul de promovare prevăzut la art. 1 se organizează anual sau ori de câte ori este nevoie de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Art. 4
(1)Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe loc, se face în gradul imediat superior celui pe care îl deţine judecătorul ori procurorul, până la nivelul curţii de apel, pentru judecători, respectiv până la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru procurori.
(2)Posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

(21)La promovarea efectivă, posturile se stabilesc pentru fiecare instanţă şi fiecare parchet, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pentru tribunale şi curţi de apel, pe secţii şi specializări, în urma consultării instanţelor şi parchetelor, în funcţie de necesarul de resurse umane.
(22)La promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului.

(3)Judecătorii şi procurorii pot candida pentru promovare efectivă, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2), la oricare dintre instanţele şi, respectiv, parchetele pentru care s-au stabilit posturi vacante, indiferent de instanţa sau de parchetul la care funcţionează.
(4)În cazul promovării pe loc, opţiunea candidatului se poate face numai pentru obţinerea gradului corespunzător instanţei ierarhic superioare, respectiv parchetului ierarhic superior.