Art. 271. - Art. 27 1 - Regulament din 2006 privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii
M.Of. 560
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 Iunie 2017
Art. 271
(1)Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se vor face cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, candidaţii au obligaţia de a depune la tribunalele, respectiv la parchetele de pe lângă tribunalele în a căror circumscripţie domiciliază, în termen de 10 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, următoarele documente:
- curriculum vitae care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite şi locurile de muncă anterioare;
- caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învăţământ absolvită, pentru candidaţii care nu au fost anterior încadraţi în muncă, care să cuprindă inclusiv menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare sau administrative;
- adeverinţe eliberate de primării şi/sau, după caz, de administraţiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din care să rezulte, dacă este cazul, natura şi tipul contravenţiilor comise şi sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă;
- declaraţia pe propria răspundere privind precizarea domiciliului avut în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului;
- orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii.
(3)La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), tribunalele, respectiv parchetele de pe lângă tribunalele în a căror circumscripţie domiciliază candidaţii centralizează documentele depuse în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii şi le transmit de îndată comisiei de admitere a concursului.
(4)În vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, comisia de admitere a concursului solicită Inspectoratului General al Poliţiei Române comunicarea datelor rezultate din evidenţa operativă a organelor judiciare cu privire la candidaţi, Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii date privind o eventuală eliminare a candidatului, în ultimii 5 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din concursurile de admitere organizate de Consiliul Superior al Magistraturii şi poate solicita, în măsura în care consideră necesar, relaţii şi de la alte instituţii.
(5)Comisia de admitere a concursului verifică documentele prevăzute la alin. (2) şi (4) şi, atunci când este cazul, sesizările primite cu privire la candidaţi. În cazul persoanelor care au mai îndeplinit anterior funcţia de judecător sau procuror, vor constitui obiect al verificării privind buna reputaţie şi datele cuprinse în dosarul profesional al acestora.
(6)Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condiţiilor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
(7)Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) şi validează rezultatele concursului. Candidaţii inapţi pentru exercitarea funcţiei din punct de vedere medical sau psihologic, precum şi cei care nu se bucură de o bună reputaţie sunt declaraţi respinşi.
(8)Pentru stabilirea condiţiei bunei reputaţii sunt analizate:
- faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal din 1968;
- faptele pentru care, deşi s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a candidaţilor în temeiul art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;
- faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea candidaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare;
- faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunţat soluţii de renunţare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;
- faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare în alte profesii în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului;
- faptele pentru care candidaţii au fost eliminaţi din concursurile de admitere organizate de Consiliul Superior al Magistraturii în ultimii 5 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului.
(9)La verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluţii prevăzute la alin. (8).