Secţiunea 2 - Organizarea concursului - Regulament din 2006 privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii
M.Of. 560
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 Iunie 2017
SECŢIUNEA 2:Organizarea concursului
Art. 4
(1)Concursul de admitere se organizează anual, la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii.
(11)În vederea organizării concursului, Institutul Naţional al Magistraturii constituie o bază de date cu subiecte pentru testul de verificare a raţionamentului logic, bază de date ce se actualizează periodic, în funcţie de necesităţi. Subiectele elaborate pentru baza de date se pretestează ori de câte ori este necesar. În vederea măsurării statistice a validităţii şi dificultăţii acestora.
(12)Baza de date prevăzută la alin. (11) este gestionată exclusiv de către Institutul Naţional al Magistraturii.
(13)Prestarea efectivă a activităţilor legate de constituirea şi administrarea bazei de date prevăzute la alin. (11) este certificată de unul dintre directorii Institutului Naţional al Magistraturii.
(2)Data şi locul în care se organizează concursul se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.
(21)Modul de desfăşurare a concursului de admitere, calendarul de desfăşurare, numărul de locuri scoase la concurs, taxa de înscriere, tematica şi bibliografia de concurs, precum şi cererea de înscriere tipizată se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii sau a Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, după caz.
(3)Datele prevăzute la alin. (2) şi (21) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.
(4)Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere, numărul de locuri scoase la concurs şi taxa de înscriere se aduc la cunoştinţă şi printr-un comunicat de presă care se publică în 3 cotidiene centrale.
(5)Cererile de înscriere tipizate, după aprobarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, se înaintează tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea, odată cu tematica şi bibliografia concursului.
(6)La înscriere candidaţii primesc cererea tipizată, tematica şi bibliografia stabilite pentru concurs.
(7)Cererile pentru înscrierea la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (2) şi (21) pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii, la tribunalele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în ale căror circumscripţii domiciliază candidaţii.
(8)La cererea de înscriere se anexează următoarele acte:
a)certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate de candidat;
b)actul de identitate, în copie certificată pentru conformitate de candidat;
c)diploma de licenţă sau adeverinţa provizorie, în copie legalizată;
d)chitanţa de plată a taxei de înscriere;
e)certificatul de cazier judiciar;
f)certificatul de cazier fiscal.
g)[textul din Art. 4, alin. (8), litera G. din capitolul I, sectiunea 2 a fost abrogat la 18-iun-2012 de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 513/2012]
h)
[textul din Art. 4, alin. (8), litera H. din capitolul I, sectiunea 2 a fost abrogat la 18-iun-2012 de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 513/2012]
(9)Cuantumul taxei de înscriere la concurs se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului. Taxa se plăteşte la casieria tribunalului sau, după caz, a parchetului la care se face înscrierea. Pentru încasarea taxei se va utiliza chitanţier separat de cel folosit pentru activitatea curentă. Chitanţele se întocmesc în 3 exemplare, dintre care originalul şi al doilea exemplar se vor înmâna candidatului. Sumele astfel obţinute se vor vira la Consiliul Superior al Magistraturii prin ordin de plată.
(10)Taxa de înscriere la concurs se restituie candidaţilor care au fost respinşi pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau a condiţiei privind lipsa antecedentelor penale şi a cazierului fiscal prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, precum şi candidaţilor retraşi anterior afişării listelor finale cu rezultatele verificării îndeplinirii acestor condiţii. Taxa se restituie şi în cazul în care candidatul decedează mai înainte de susţinerea primei probe din cadrul primei etape a concursului ori în cazul altor situaţii obiective de împiedicare a participării la concurs, intervenite anterior afişării listelor finale cu rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor menţionate în teza anterioară. Cererea de restituire se depune la Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare de către Direcţia economică şi administrativ din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
(11)Preşedinţii tribunalelor şi, după caz, prim-procurorii parchetelor de pe lângă acestea vor preda dosarele candidaţilor la comisia de admitere a concursului în cel mult 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (7).
Art. 5
(1)Consiliul Superior al Magistraturii numeşte comisia de admitere a concursului, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(2)Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soţul sau soţia, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaţilor. Toţi membrii comisiilor vor completa declaraţii pe propria răspundere în acest sens. Aceeaşi persoană poate face parte dintr-o singură comisie, cu excepţia persoanelor care fac parte din comisia prevăzută la art. 9 alin. (11), care vor putea fi numite şi în comisia de elaborare a subiectelor sau în cea de soluţionare a contestaţiilor pentru testul de verificare a raţionamentului logic.
(3)Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (2) se iveşte ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligaţia să comunice de îndată această situaţie preşedintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.
Art. 6
(1)Comisia de admitere a concursului se constituie prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcţiei resurse umane şi organizare şi a Institutului Naţional al Magistraturii, şi coordonează organizarea şi desfăşurarea concursului.
(2)Comisia de admitere a concursului se compune din:
- preşedinte: secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii, secretarul general adjunct sau directorii Direcţiei resurse umane şi organizare, după caz;
- vicepreşedinţi: secretarul general adjunct, directorii Institutului Naţional al Magistraturii şi/sau directorii Direcţiei resurse umane şi organizare, după caz;
- membri: directori, şefi de serviciu, judecători şi procurori detaşaţi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau Institutului Naţional al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, experţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, funcţionari publici şi personal contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii;
- reprezentanţii instituţiilor cu care Consiliul Superior al Magistraturii colaborează pentru organizarea şi desfăşurarea concursului.
- responsabili de sală şi supraveghetori, precum şi alte persoane care desfăşoară activitate pentru buna organizare a concursului. Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), aceste persoane sunt numite prin hotărâre a preşedintelui comisiei de admitere, de regulă, din aceleaşi categorii de personal ca şi membrii comisiei.
Art. 7
(1)Comisia de admitere a concursului are în principal următoarele atribuţii:
1.transmite cererea tipizată de înscriere, tematica şi bibliografia de concurs către tribunale şi parchetele de pe lângă acestea;
2.verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a condiţiei privind lipsa antecedentelor penale şi a cazierului fiscal prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, centralizează dosarele candidaţilor, întocmeşte şi afişează lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de mai sus, afişează lista finală a candidaţilor;
3.controlează şi îndrumă acţiunile privind organizarea şi desfăşurarea concursului, identificarea şi, după caz, închirierea spaţiilor adecvate pentru susţinerea probelor de concurs, procurarea necesarului de rechizite, asigurarea asistenţei medicale pe parcursul desfăşurării concursului şi a pazei necesare pentru păstrarea ordinii publice la centrele de concurs şi de evaluare, asigurarea cheltuielilor de transport, cazare şi diurnă, după caz, pentru membrii comisiilor;
4.asigură paza subiectelor şi a lucrărilor scrise, la sediul comisiei şi în timpul transportului acestora;
5.asigură confecţionarea ştampilelor-tip pentru concurs, care sunt numerotate;
6.instruieşte, înaintea susţinerii concursului, responsabilii de sală;
7.preia de la preşedintele comisiilor de elaborare a subiectelor şi examinare, pe bază de delegaţie nominală, subiectele pentru probele scrise şi baremele de evaluare şi de notare, în plicuri distincte, închise şi sigilate;
8.păstrează în condiţii de deplină siguranţă subiectele şi baremele de evaluare şi notare;
9.coordonează multiplicarea subiectelor pentru probele scrise, în funcţie de numărul candidaţilor, sigilând apoi plicurile conţinând necesarul de subiecte pentru fiecare sală;
10.distribuie candidaţilor subiectele multiplicate pentru probele scrise;
11.repartizează candidaţii pe săli, pentru probele scrise, în ordine alfabetică, dispune afişarea listelor respective cu cel puţin 24 de ore înainte de fiecare probă pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi pe uşile sălilor în care se desfăşoară probele;
12.afişează baremul de evaluare şi notare la centrele de concurs după încheierea fiecărei probe scrise şi asigură publicarea acestuia pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.
13.organizează transportul lucrărilor scrise de la centrele de concurs la centrul de evaluare şi răspunde de securitatea acestora;
14.ia măsuri pentru ca în spaţiile în care se desfăşoară probele scrise de concurs să nu pătrundă persoane străine neautorizate de comisie sau neprevăzute de prezentul regulament;
15.calculează mediile generale şi întocmeşte listele finale;
16.asigură respectarea procedurii de evaluare şi notare;
161.efectuează verificări privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după afişarea rezultatelor definitive ale concursului;
17.analizează desfăşurarea şi rezultatele concursului şi prezintă concluziile Consiliului Superior al Magistraturii;
18.informează de îndată conducerea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la orice situaţie deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum şi cu privire la orice situaţie care impune anularea unor subiecte, cum ar fi: pierderea, deteriorarea sau desecretizarea unui subiect;
19.asigură afişarea şi publicarea simultană pe paginile de internet, de către Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, a rezultatelor concursului şi asigură transmiterea rezultatelor către tribunale şi parchetele de pe lângă acestea;
20.propune Consiliului Superior al Magistraturii eventualele modificări în modul de organizare şi desfăşurare a concursului.
(2)Comisia de admitere a concursului exercită orice alte atribuţii necesare bunei desfăşurări a concursului.
Art. 8
(1)Preşedintele comisiei de admitere a concursului ia toate măsurile necesare ducerii la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la art. 7.
(2)În acest scop, preşedintele comisiei de admitere a concursului stabileşte fişa de atribuţii pentru vicepreşedinţi şi membrii comisiei, instrucţiunile pentru responsabilii de sală şi supraveghetori, precum şi sarcinile ce revin tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea, în vederea bunei desfăşurări a concursului.
(3)Preşedinţii tribunalelor şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă acestea răspund de ducerea la îndeplinire a acestor sarcini, sub coordonarea preşedintelui comisiei de admitere a concursului.
Art. 9
(1)Elaborarea subiectelor de concurs pentru testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice, testul-grilă de verificare a raţionamentului logic şi proba interviului şi a baremelor de evaluare şi notare se realizează de comisiile de elaborare a subiectelor corespunzătoare, iar soluţionarea contestaţiilor la barem şi a contestaţiilor la punctaj, de comisiile de soluţionare a contestaţiilor. Evaluarea şi notarea lucrărilor la probele scrise eliminatorii se realizează prin procesare electronică.
(11)Elaborarea de subiecte pentru baza de date prevăzută la art. 4 alin. (11) şi selecţia de subiecte în vederea pretestării se realizează de comisia de elaborare a subiectelor pentru baza de date.
(2)Comisiile indicate la alin. (1) şi (11) sunt numite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, şi sunt conduse de câte un preşedinte. Preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor veghează la respectarea regulilor de elaborare a subiectelor, stabileşte timpul de concurs şi coordonează activitatea comisiei.
(3)[textul din Art. 9, alin. (3) din capitolul I, sectiunea 2 a fost abrogat la 13-iun-2008 de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 538/2008]
(4)Desemnarea membrilor acestor comisii se face pe baza consimţământului scris, exprimat anterior.
(5)Membrii comisiilor vor fi numiţi de regulă dintre persoanele care au fost înscrise în baza de date a Institutului Naţional al Magistraturii şi a Consiliului Superior al Magistraturii şi care au urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii privind metodele şi tehnicile de evaluare.
(6)Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1) şi (11) vor semna contracte de participare în comisii cu privire la modalităţile de plată şi respectarea atribuţiilor ce le revin potrivit dispoziţiilor prezentului regulament
(7)Declaraţiile şi contractele de participare în comisii vor fi centralizate de comisia de admitere a concursului şi se păstrează alături de celelalte documente de concurs.
(8)În comisiile prevăzute la alin. (1) vor fi numiţi şi membri supleanţi, care vor înlocui de drept, în ordinea stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea de numire a comisiilor de concurs, pe acei membri ai comisiei care, din motive întemeiate, nu îşi pot exercita atribuţiile. Înlocuirea se efectuează de preşedintele comisiilor de concurs.
Art. 10
(1)Comisia de elaborare a subiectelor este compusă din: comisia de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice, comisia de elaborare a subiectelor pentru baza de date, comisia de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă de verificare a raţionamentului logic şi comisia de examinare din cadrul probei interviului.
(2)Numirea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor va avea loc cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de desfăşurare a primei probe din cadrul primei etape a concursului.
(3)Propunerile Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii vor fi transmise cu cel puţin 10 zile anterior termenului prevăzut la alin. (2).
(4)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (2) şi (3), numirea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor pentru baza de date se face, în principiu, la începutul anului calendaristic, în funcţie de necesităţi şi de calendarul estimativ al concursurilor şi examenelor, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul respectiv.
Art. 11
Comisia de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice are, în principal, următoarele atribuţii:
1.elaborarea subiectelor de concurs, cu respectarea următoarelor reguli:
a)să fie în concordanţă cu tematica şi bibliografia aprobate şi publicate de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Institutul Naţional al Magistraturii;
b)să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului tematicii şi bibliografiei, pentru a putea fi tratate în timpul de lucru stabilit;
c)să se evite repetarea subiectelor de la concursurile anterioare;
d)să asigure o repartizare echilibrată a răspunsurilor corecte şi a numărului de răspunsuri corecte între variantele de răspuns;
e)timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depăşească timpul alocat desfăşurării probei de concurs;
f)să se asigure unitatea de evaluare la nivel naţional;
g)subiectele nu pot conţine probleme controversate în doctrină sau în practică;
2.predarea către comisia de admitere a concursului, cu cel puţin 12 ore înainte de desfăşurarea probelor scrise eliminatorii, a subiectelor şi a baremelor de evaluare şi de notare, în plicuri sigilate.
Art. 111
Comisia de elaborare a subiectelor pentru baza de date are în principal următoarele atribuţii:
1.elaborarea periodică de subiecte de concurs pentru baza de date prevăzută la art. 4 alin. (11), cu respectarea specificaţiilor tehnice ale testului de verificare a raţionamentului logic;
2.selectarea şi revizuirea subiectelor pentru pretestările testului de verificare;
3.realizarea pretestării subiectelor prevăzute la pct. 2, cu sprijinul Institutului Naţional al Magistraturii.
Art. 112
Comisia de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă de verificare a raţionamentului logic are, în principal, următoarele atribuţii:
1.selectarea, din baza de date prevăzută la art. 4 alin. (11), a subiectelor pentru testul-grilă administrat în cadrul probei de concurs şi, după caz, revizuirea acestora, cu respectarea specificaţiilor tehnice ale testului şi a următoarelor reguli:
a)să aibă grad de complexitate care să permită tratarea în timpul de lucru stabilit;
b)să se evite repetarea subiectelor de la concursurile anterioare;
c)să asigure o repartizare echilibrată a răspunsurilor corecte şi a numărului de răspunsuri corecte între variantele de răspuns;
d)timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depăşească timpul alocat desfăşurării probei de concurs;
2.predarea către comisia de admitere a concursului, cu cel puţin 12 ore înainte de desfăşurarea probei, a subiectelor şi a baremelor de evaluare şi de notare, în plicuri sigilate.
Art. 12
Comisia de examinare are următoarele atribuţii:
a)elaborarea criteriilor ce vor fi avute în vedere la aprecierea interviului şi a punctajului orientativ de evaluare;
a1)elaborarea subiectelor pe baza cărora vor fi examinaţi candidaţii;
b)intervievarea candidaţilor, în scopul identificării aptitudinilor, motivaţiilor şi elementelor de etică specifice profesiei.
Art. 13
(1)Comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, fiind compusă din comisia de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva rezultatelor de la testul-grilă de verificare a raţionamentului logic şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva rezultatelor de la testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice.
(2)Comisia de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva rezultatelor de la testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice este alcătuită din membri specializaţi pe cele 4 discipline de concurs.
(3)Numirea membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor se face conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3).
(4)Comisiile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva rezultatelor de la testul-grilă de verificare a raţionamentului logic şi, respectiv, împotriva rezultatelor de la testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice au următoarele atribuţii:
a)soluţionarea contestaţiilor la barem la testul-grilă de verificare a raţionamentului logic, respectiv la testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice, motivarea soluţiei contestaţiilor la barem şi adoptarea baremului definitiv;
b)soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva rezultatelor obţinute la fiecare dintre cele două teste-grilă.
Art. 14
(1)Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), b) şi d), precum şi a condiţiei privind lipsa antecedentelor penale şi a cazierului fiscal prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de comisia de admitere a concursului.
(2)Rezultatele verificării se afişează la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului.
(3)Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 48 de ore de la publicarea listei pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.
(4)Contestaţiile se depun la tribunale şi parchetele de pe lângă acestea şi se înaintează de îndată, prin fax, comisiei de admitere a concursului.
(5)Contestaţiile se soluţionează prin hotărâre definitivă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
(6)Lista finală a candidaţilor se afişează la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.