Art. 13. - Regulament din 2006 de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

M.Of. 392

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Mai 2006
Art. 13
În vederea participării la concursul de angajare în cadrul Oficiului, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să aibă cetăţenie română;
b)să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior economic sau juridic sau absolvenţi cu studii medii, după caz, cu vechimea în specialitate prevăzută de lege; pentru activitatea informatică se pot angaja în funcţia de analist financiar absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior de profil informatic, iar pentru personalul contractual pe funcţii comune din sectorul bugetar se pot angaja absolvenţi de învăţământ general sau mediu, cu calificarea corespunzătoare;
c)să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;
d)să aibă o reputaţie profesională şi morală neştirbită;
e)să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea vreunei infracţiuni;
f)să fie declaraţi admişi la examenul medical şi la testul psihologic.