Art. 8. - Regulament din 2006 de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de notar public
M.Of. 837
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Octombrie 2006
Art. 8
(1)Componenţa comisiilor prevăzute în prezentul regulament se stabileşte, prin hotărâre a Consiliului Uniunii, dintre notarii publici desemnaţi de fiecare Cameră, reprezentanţii Ministerului Justiţiei desemnaţi prin ordin al ministrului justiţiei şi membri ai corpului didactic din învăţământul superior de specialitate, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament.
(2)În vederea constituirii comisiei de examinare, fiecare Cameră va desemna un notar public cu cel puţin 10 ani vechime în profesie.
(3)Comisiile prevăzute la art. 7 vor avea în componenţă şi câte 3 membri supleanţi, dintre care unul va fi reprezentantul Ministerului Justiţiei, care vor avea atribuţiile comisiilor din care fac parte. Aceştia vor fi convocaţi de către preşedintele concursului dacă unul dintre membrii titulari ai comisiilor se află în imposibilitate de a se prezenta.