Capitolul i - Dispoziţii generale - Regulament din 2006 de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de notar public
M.Of. 837
Ieşit din vigoare Versiune de la: 13 Octombrie 2006
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, denumit în continuare Consiliul sau Consiliul Uniunii, cu acordul ministrului justiţiei, organizează anual, de regulă în perioada 1 -31 octombrie, examenul de notar public pentru notarii stagiari.
(2)La examenul de notar public se pot prezenta notarii stagiari care împlinesc 2 ani de stagiu în luna în care se susţine examenul.
(3)La cerere, Colegiul director al Camerei Notarilor Publici, denumit în continuare Colegiul sau Colegiul director, poate aproba participarea la examenul de notar public şi a notarilor stagiari care au efectuat un an de stagiu până la data examenului, dacă aceştia s-au remarcat în profesie şi anterior angajării ca notar stagiar au exercitat şi alte funcţii de specialitate juridică, perioade care, cumulate, să fie de cel puţin 2 ani împliniţi.
Art. 2
(1)Preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, denumit în continuare preşedintele Uniunii, cu acordul ministrului justiţiei, stabileşte data la care se desfăşoară examenul de notar public pentru notarii stagiari.
(2)Data susţinerii examenului şi posturile vacante se comunică cu 30 de zile înainte de această dată, în vederea înştiinţării candidaţilor, Camerelor Notarilor Publici, care le vor afişa la loc vizibil şi accesibil publicului, şi se publică, în acelaşi termen, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe paginile de internet ale Uniunii şi ale Ministerului Justiţiei.
(3)Cu cel puţin 15 zile înainte de data examenului, preşedintele Uniunii stabileşte ora şi locul desfăşurării examenului. Acestea vor fi comunicate Camerelor Notarilor Publici, care le afişează în vederea înştiinţării candidaţilor, în acelaşi termen, ora şi locul desfăşurării examenului se publică pe paginile de internet ale Uniunii şi ale Ministerului Justiţiei.
(4)Examenul se desfăşoară pe parcursul a două zile, cu o zi pauză între proba teoretică şi cea practică. Durata fiecărei probe este de 3 ore.
Art. 3
(1)Pentru examenul de notar public, Consiliul Uniunii, împreună cu direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, cu consultarea unui profesor universitar de specialitate de la o universitate acreditată, stabileşte tematica şi bibliografia cu caracter teoretic şi practic, cu incidenţă asupra activităţii notariale, din următoarele domenii: drept civil, dreptul familiei, drept comercial, drept internaţional privat, procedură civilă şi notarială, drept constituţional şi legislaţie notarială.
(2)Cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea examenului, Consiliul Uniunii transmite fiecărei Camere tematica şi bibliografia, pe care acestea le vor afişa la loc vizibil şi accesibil publicului.
(3)În acelaşi termen, tematica şi bibliografia vor fi aduse la cunoştinţă candidaţilor şi prin afişare pe paginile de internet ale Uniunii şi ale Ministerului Justiţiei.