Secţiunea 3 - Reguli pentru circulatia vehiculelor - Regulament din 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
M.Of. 876
În vigoare Versiune de la: 19 Iulie 2024
SECTIUNEA 3:Reguli pentru circulatia vehiculelor
SUBSECTIUNEA 1:Pozitii în timpul mersului si circulatia pe benzi
Art. 106
(1)Pe un drum public prevazut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducatorii a doua autovehicule circula în aceeasi directie, dar pe benzi diferite, si intentioneaza sa se înscrie pe banda libera dintre ei, cel care circula pe banda din dreapta este obligat sa permita celui care vine din stânga sa ocupe acea banda.
(2)Pe drumul public cu mai multe benzi, conducatorii de autovehicule care circula pe o banda care se sfârseste, pentru a continua deplasarea pe banda din stânga trebuie sa permita trecerea vehiculelor care circula pe acea banda.
Art. 107
(11)În cazul intersecţiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure că o pot face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
(1)La intersectiile prevazute cu indicatoare si/sau cu marcaje pentru semnalizarea directiei de mers, conducatorii de vehicule trebuie sa se încadreze pe benzile corespunzatoare directiei de mers voite cu cel putin 50 m înainte de intersectie si sunt obligati sa respecte semnificatia indicatoarelor si marcajelor.
(11)În cazul intersecţiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure că o pot face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.(2)La intersectiile fara marcaje de delimitare a benzilor, conducatorii vehiculelor ocupa în mers, cu cel putin 50 m înainte de intersectie, urmatoarele pozitii:
a)rândul de lânga bordura sau acostament, cei care vor sa schimbe directia de mers spre dreapta;
b)rândul de lânga axa drumului sau de lânga marcajul de separare a sensurilor, cei care vor sa schimbe directia de mers spre stânga. Când circulatia se desfasoara pe drumuri cu sens unic, conducatorii de vehicule care intentioneaza sa vireze la stânga sunt obligati sa ocupe rândul de lânga bordura sau acostamentul din partea stânga;
c)oricare dintre rânduri, cei care vor sa mearga înainte.
(3)Daca în intersectie circula si tramvaie, iar spatiul dintre sina din dreapta si trotuar nu permite circulatia pe doua sau mai multe rânduri, toti conducatorii de vehicule, indiferent de directia de deplasare, vor circula pe un singur rând, lasând liber traseul tramvaiului.
(4)În cazul în care tramvaiul este oprit într-o statie fara refugiu pentru pietoni, vehiculele trebuie sa opreasca în ordinea sosirii, în spatele acestuia, si sa îsi reia deplasarea numai dupa ce usile tramvaiului au fost închise si s-au asigurat ca nu pun în pericol siguranta pietonilor angajati în traversarea drumului public.
Art. 108
Schimbarea directiei de mers prin virare la dreapta sau la stânga este interzisa în locurile unde sunt instalate indicatoare cu aceasta semnificatie.
Art. 109
Daca în apropierea unei intersectii este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obliga sa se circule într-o anumita directie, vehiculele trebuie sa fie conduse numai în directia sau directiile indicate.
Art. 110
(4)Trotinetele electrice se conduc numai în aliniament pe drumurile publice. Schimbarea direcţiei de mers în cazul trotinetelor electrice se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulaţia vehiculelor trase sau împinse cu mâna.
(1)În situatiile în care exista benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea directiei de deplasare se face prin stânga centrului imaginar al intersectiei, iar daca exista un marcaj de ghidare, cu respectarea semnificatiei acestuia.
(2)Schimbarea directiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intra într-o intersectie circulând pe acelasi drum în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectueaza prin stânga centrului intersectiei, fara intersectarea traiectoriei acestora.
(3)Amenajarile rutiere sau obstacolele din zona mediana a partii carosabile se ocolesc prin partea dreapta.
(4)Trotinetele electrice se conduc numai în aliniament pe drumurile publice. Schimbarea direcţiei de mers în cazul trotinetelor electrice se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulaţia vehiculelor trase sau împinse cu mâna.Art. 111
Se interzice circulatia participantilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul carora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.
SUBSECTIUNEA 2:Semnalele conducatorilor de vehicule
Art. 112
Conducatorii de vehicule semnalizeaza cu mijloacele de avertizare luminoasa, sonora sau cu bratul, dupa caz, înaintea efectuarii oricarei manevre sau pentru evitarea unui pericol imediat.
Art. 113
(1)Mijloacele de avertizare sonora trebuie folosite de la o distanta de cel putin 25 m fata de cei carora li se adreseaza, pe o durata de timp care sa asigure perceperea semnalului si fara sa îi determine pe acestia la manevre ce pot pune în pericol siguranta circulatiei.
(2)Semnalizarea cu mijloacele de avertizare sonora nu poate fi folosita în zonele de actiune a indicatorului "Claxonarea interzisa".
(3)Se excepteaza de la prevederile alin. (2):
a)conducatorii autovehiculelor cu regim de circulatie prioritara când se deplaseaza în actiuni de interventii sau în misiuni care au caracter de urgenta;
b)conducatorii autovehiculelor care folosesc acest semnal pentru evitarea unui pericol imediat.
Art. 114
(2)Pe timpul noptii, la apropierea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducatorii acestora sunt obligati ca de la o distanta de cel putin 200 m sa foloseasca luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier se apropie de un autovehicul, tractor agricol sau forestier care circula în fata sa, acesta este obligat sa foloseasca luminile de întâlnire de la o distanta de cel putin 100 m.
(3)Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa conducatorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie care se apropie de o intersectie nedirijata prin semnale luminoase sau de catre politisti sunt obligati sa semnalizeze prin folosirea alternanta a luminilor de întâlnire cu cele de drum daca nu încalca astfel prevederile alin. (2).
(4)Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere sau remorcile cu deficienţe la sistemul de iluminare si semnalizare luminoasa nu pot fi conduse sau remorcate fara a avea în functiune pe partea stânga, în fata o lumina de întâlnire si în spate una de pozitie.
(6)În situaţiile prevăzute la alin. (5), conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers.
(1)Conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
a)luminile de pozitie sau de stationare pe timpul imobilizarii vehiculului pe partea carosabila în afara localitatilor, de la lasarea serii si pâna în zorii zilei, ziua când ploua torential, ninge abundent sau este ceata densa ori în alte conditii care reduc vizibilitatea pe drumul public;
b)luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localitati, cât si în afara acestora, dupa gradul de iluminare a drumului public;
c)luminile de întâlnire si cele de ceata pe timp de ceata densa;
d)luminile de întâlnire ale autovehiculelor care însotesc coloane militare sau cortegii, transporta grupuri organizate de persoane si cele care tracteaza alte vehicule sau care transporta marfuri ori produse periculoase, în timpul zilei;
e)luminile de întâlnire atunci când ploua torential, ninge abundent ori în alte conditii care reduc vizibilitatea pe drum;
f)luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat catre înapoi;
g)luminile indicatoare de directie pentru semnalizarea schimbarii directiei de mers, inclusiv la punerea în miscare a vehiculului de pe loc.
(2)Pe timpul noptii, la apropierea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducatorii acestora sunt obligati ca de la o distanta de cel putin 200 m sa foloseasca luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier se apropie de un autovehicul, tractor agricol sau forestier care circula în fata sa, acesta este obligat sa foloseasca luminile de întâlnire de la o distanta de cel putin 100 m.
(3)Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa conducatorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie care se apropie de o intersectie nedirijata prin semnale luminoase sau de catre politisti sunt obligati sa semnalizeze prin folosirea alternanta a luminilor de întâlnire cu cele de drum daca nu încalca astfel prevederile alin. (2).
(4)Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere sau remorcile cu deficienţe la sistemul de iluminare si semnalizare luminoasa nu pot fi conduse sau remorcate fara a avea în functiune pe partea stânga, în fata o lumina de întâlnire si în spate una de pozitie.(5)Luminile de avarie se folosesc în urmatoarele situatii:
c)când autovehiculul, tractorul agricol sau forestier ori tramvaiul este remorcat.
a)când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabila;
b)când vehiculul se deplaseaza foarte lent si/sau constituie el însusi un pericol pentru ceilalti participanti la trafic;
c)când autovehiculul, tractorul agricol sau forestier ori tramvaiul este remorcat.
(6)În situaţiile prevăzute la alin. (5), conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers.(7)Când circula prin tunel conducatorul de vehicul este obligat sa foloseasca luminile de întâlnire.
Art. 115
Un vehicul poate fi oprit sau stationat cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise, atunci când se afla:
a)pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanta de cel putin 50 m;
b)în afara partii carosabile, pe un acostament consolidat;
c)în localitati, la marginea partii carosabile, în cazul motocicletelor cu doua roti, fara atas si a mopedelor, care nu sunt prevazute cu sursa de energie.
Art. 116
(2)Intenţia conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor.
(3)Reducerea vitezei de deplasare sau oprirea autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere şi tramvaielor pe partea carosabilă se semnalizează cu lumina roşie din spate.
(1)Conducatorii de vehicule sunt obligati sa semnalizeze schimbarea directiei de deplasare, depasirea, oprirea si punerea în miscare.
(2)Intenţia conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor.
(3)Reducerea vitezei de deplasare sau oprirea autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere şi tramvaielor pe partea carosabilă se semnalizează cu lumina roşie din spate.Art. 117
(1)Conducatorii vehiculelor cu doua roti, precum si ai celor cu tractiune animala ori ai celor trase sau împinse cu mâna sunt obligati sa efectueze urmatoarele semnale:
a)bratul stâng întins orizontal atunci când intentioneaza sa schimbe directia de mers spre stânga sau de a depasi;
b)bratul drept întins orizontal atunci când intentioneaza sa schimbe directia de mers spre dreapta;
c)bratul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intentioneaza sa opreasca.
(2)Semnalele prevazute la alin. (1) trebuie efectuate cu cel putin 25 m înainte de efectuarea manevrelor.
SUBSECTIUNEA 3:Depasirea
Art. 118
(1)Conducatorul de vehicul care efectueaza depasirea este obligat:
a)sa se asigure ca acela care îl urmeaza sau îl preceda nu a semnalizat intentia începerii unei manevre similare si ca poate depasi fara a pune în pericol sau fara a stânjeni circulatia din sens opus;
b)sa semnalizeze intentia de efectuare a depasirii;
c)sa pastreze în timpul depasirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depasit;
d)sa reintre pe banda sau în sirul de circulatie initial dupa ce a semnalizat si s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în conditii de siguranta pentru vehiculul depasit si pentru ceilalti participanti la trafic.
(2)Pentru asigurarea distanţei laterale de siguranţă, la depăşirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roţi, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulaţie ori de separare a benzilor pe acelaşi sens, cu cel puţin jumătate din lăţimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puţin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.
(1)Conducatorul de vehicul care efectueaza depasirea este obligat:
a)sa se asigure ca acela care îl urmeaza sau îl preceda nu a semnalizat intentia începerii unei manevre similare si ca poate depasi fara a pune în pericol sau fara a stânjeni circulatia din sens opus;
b)sa semnalizeze intentia de efectuare a depasirii;
c)sa pastreze în timpul depasirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depasit;
d)sa reintre pe banda sau în sirul de circulatie initial dupa ce a semnalizat si s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în conditii de siguranta pentru vehiculul depasit si pentru ceilalti participanti la trafic.
(2)Pentru asigurarea distanţei laterale de siguranţă, la depăşirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roţi, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulaţie ori de separare a benzilor pe acelaşi sens, cu cel puţin jumătate din lăţimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puţin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.Art. 119
Conducatorul de vehicul care urmeaza sa fie depasit este obligat:
a)sa nu mareasca viteza de deplasare;
b)sa circule cât mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile sau a benzii pe care se deplaseaza.
Art. 120
(1)Se interzice depasirea vehiculelor:
d)pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite în aceste locuri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele, bicicletele şi trotinetele electrice, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m;
a)în intersectii cu circulatia nedirijata;
b)în apropierea vârfurilor de rampa, când vizibilitatea este redusa sub 50 m;
c)în curbe si în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusa sub 50 m;
d)pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite în aceste locuri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele, bicicletele şi trotinetele electrice, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m;e)pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje;
f)pe trecerile la nivel cu calea ferata curenta si la mai putin de 50 m înainte de acestea;
g)în dreptul statiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar statia nu este prevazuta cu refugiu pentru pietoni;
h)în zona de actiune a indicatorului "Depasirea interzisa";
i)când pentru efectuarea manevrei se încalca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si partial, pe sensul opus, ori se încalca marcajul care delimiteaza spatiul de interzicere;
j)când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducatorul acestuia este obligat sa efectueze manevre de evitare a coliziunii;
k)pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în asteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulatie.
(2)Se interzice depasirea coloanei oficiale.
SUBSECTIUNEA 4:Viteza si distanta între vehicule
Art. 121
(1)Conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.
(2)Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
(3)Administratorul drumului public este obligat sa instaleze indicatoare pentru reglementarea regimului de viteza.
(4)În afara localitatilor, înaintea statiilor mijloacelor de transport public de persoane si/sau a trecerilor pentru pietoni, la o distanta de 100 m fata de acestea, administratorul drumului este obligat sa realizeze amenajari rutiere pentru reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor.
Art. 122
Se interzice conducatorilor de vehicule sa reduca brusc viteza ori sa efectueze o oprire neasteptata, fara motiv întemeiat.
Art. 123
Conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h în localitati sau 50 km/h în afara localitatilor, în urmatoarele situatii:
a)la trecerea prin intersectiile cu circulatie nedirijata;
b)în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
c)la trecerea pe lânga grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent daca acestea se afla în mers sau stationeaza pe partea carosabila a drumurilor cu o singura banda de circulatie pe sens;
d)la trecerea pe lânga animale care sunt conduse pe partea carosabila sau pe acostament;
e)când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mâzga sau piatra cubica umeda;
f)pe drumuri cu denivelari, semnalizate ca atare;
g)în zona de actiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00, precum si a indicatorului "Accident";
h)la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare si marcaje, când drumul public are cel mult o banda pe sens, iar pietonii aflati pe trotuar, în imediata apropiere a partii carosabile, intentioneaza sa se angajeze în traversare;
i)la schimbarea directiei de mers prin viraje;
j)când vizibilitatea este sub 100 m în conditii de ceata, ploi torentiale, ninsori abundente.
Art. 124
Administratorul drumului public este obligat ca în locurile prevazute la art. 123 sa instaleze indicatoare de avertizare si sa ia masuri pentru realizarea de amenajari rutiere care sa determine conducatorii de vehicule sa reduca viteza de deplasare.
SUBSECTIUNEA 5:Reguli referitoare la manevre
Art. 125
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celalalt prin manevrare înainte si înapoi sau prin viraj, conducatorul acestuia este obligat sa semnalizeze si sa se asigure ca din fata, din spate sau din lateral nu circula în acel moment niciun vehicul.
Art. 126
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a)în locurile în care este interzisa oprirea voluntara a vehiculelor, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 142 lit. f);
b)în intersectiile în care este interzis virajul la stânga, precum si în cele în care, pentru efectuare, este necesara manevrarea înainte si înapoi a vehiculului;
c)în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
d)pe drumurile cu sens unic;
e)pe marcajul pietonal;
f)în locurile în care este instalat indicatorul "întoarcerea interzisa".
Art. 127
(1)Pe drumurile publice înguste si/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circula din sensuri opuse, unele pe lânga altele, este imposibila sau periculoasa, se procedeaza dupa cum urmeaza:
a)la întâlnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele;
b)la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul usor, conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele;
c)la întâlnirea unui vehicul care efectueaza transport public de persoane cu un vehicul de transport marfuri conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele.
(2)În cazul vehiculelor de aceeasi categorie, obligatia de a efectua o manevra de mers înapoi revine conducatorului care urca, cu exceptia cazului când este mai usor si exista conditii pentru conducatorul care coboara sa execute aceasta manevra, mai ales atunci când se afla aproape de un refugiu.
Art. 128
(1)Se interzice mersul înapoi cu vehiculul:
a)în cazurile prevazute la art. 126, cu exceptia lit. d);
b)pe o distanta mai mare de 50 m;
c)la iesirea de pe proprietati alaturate drumurilor publice.
(2)În locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicata, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducatorul acestuia este dirijat de cel putin o persoana aflata în afara vehiculului.
(3)Persoana care dirijeaza manevrarea cu spatele a unui vehicul este obligata sa se asigure ca manevra se efectueaza fara a pune în pericol siguranta participantilor la trafic.
(4)Mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau luminile speciale din dotare. Se recomanda dotarea autovehiculelor si cu dispozitive sonore pentru semnalizarea acestei manevre.
SUBSECTIUNEA 6:Intersectii si obligatia de a ceda trecerea
Art. 129
(1)Vehiculul care circula pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificatia: "Drum cu prioritate", "Intersectie cu un drum fara prioritate" sau "Prioritate fata de circulatia din sens invers" are prioritate de trecere.
(2)Când doua vehicule urmeaza sa se întâlneasca într-o intersectie dirijata prin indicatoare, venind de pe doua drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeasi semnificatie, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
Art. 130
Conducatorul de vehicul care se apropie de intrarea într-o intersectie, simultan cu un autovehicul cu regim de circulatie prioritara care are în functiune semnalele luminoase si sonore, are obligatia sa îi acorde prioritate de trecere.
Art. 131
(1)La apropierea de o statie pentru mijloace de transport public de persoane prevazuta cu alveola, din care conducatorul unui astfel de vehicul semnalizeaza intentia de a iesi, conducatorul vehiculului care circula pe banda de lânga acostament sau bordura este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a-i permite reintrarea în trafic.
(2)Conducatorii de vehicule sunt obligati sa acorde prioritate de trecere pietonilor aflati pe partea carosabila pentru a urca în tramvai sau dupa ce au coborât din acesta, daca tramvaiul este oprit în statie fara refugiu.
Art. 132
Conducatorul vehiculului al carui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenta altor participanti la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a permite trecerea vehiculelor care circula din sens opus.
Art. 133
În cazul prevazut la art. 51 alin. (2), conducatorii vehiculelor sunt obligati sa acorde prioritate de trecere participantilor la trafic cu care se intersecteaza si care circula conform semnificatiei culorii semaforului care li se adreseaza.
Art. 134
La iesirea din zonele rezidentiale sau pietonale, conducatorii de vehicule sunt obligati sa acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cu care se intersecteaza.
Art. 135
g)când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un conducător de bicicletă sau trotinetă electrică care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare;
Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si în urmatoarele situatii:
a)la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum national venind de pe un drum judetean, comunal sau local;
b)la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum judetean venind de pe un drum comunal sau local;
c)la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local;
d)când urmeaza sa patrunda într-o intersectie cu circulatie în sens giratoriu fata de cel care circula în interiorul acesteia;
e)când circula în panta fata de cel care urca, daca pe sensul de mers al celui care urca se afla un obstacol imobil. în aceasta situatie manevra nu este considerata depasire în sensul prevederilor art. 120 lit. j);
f)când se pune în miscare sau la patrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alaturata acestuia fata de vehiculul care circula pe drumul public, indiferent de directia de deplasare;
g)când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un conducător de bicicletă sau trotinetă electrică care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare;h)pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
SUBSECTIUNEA 7:Trecerea la nivel cu calea ferata
Art. 136
(1)La trecerea la nivel cu calea ferata curenta, conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu viteza redusa si sa se asigure ca din partea stânga sau din partea dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.
(2)La traversarea caii ferate, pietonii sunt obligati sa se asigure ca din stânga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.
Art. 137
(1)Conducatorul de vehicul poate traversa calea ferata curenta prevazuta cu bariere sau semibariere, daca acestea sunt ridicate si semnalele luminoase si sonore nu functioneaza, iar semnalul cu lumina alba intermitenta cu cadenta lenta este în functiune.
(2)Când circulatia la trecerea la nivel cu calea ferata curenta este dirijata de agenti de cale ferata, conducatorul de vehicul trebuie sa respecte semnalele acestora.
Art. 138
(1)Conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca atunci când:
a)barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
b)semnalul cu lumini rosii si/sau semnalul sonor sunt în functiune;
c)întâlneste indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferata simpla, fara bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferata dubla, fara bariere" sau "Oprire".
(2)Vehiculele trebuie sa opreasca, în ordinea sosirii, în locul în care exista vizibilitate maxima asupra caii ferate fara a trece de indicatoarele prevazute la alin. (1) lit. c) sau, dupa caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
Art. 139
(1)În cazul imobilizarii unui vehicul pe calea ferata, conducatorul acestuia este obligat sa scoata imediat pasagerii din vehicul si sa elibereze platforma caii ferate, iar când nu este posibil, sa semnalizeze prezenta vehiculului cu orice mijloc adecvat.
(2)Participantii la trafic, care se gasesc în apropierea locului unde un vehicul a ramas imobilizat pe calea ferata, sunt obligati sa acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea prezentei lui.
(3)Conducatorului de vehicul îi este interzis sa treaca sau sa ocoleasca portile de gabarit instalate înaintea cailor ferate electrificate, daca înaltimea sau încarcatura vehiculului atinge ori depaseste partea superioara a portii.
Art. 140
(1)La intersectarea unui drum public cu o cale ferata industriala, accesul vehiculelor feroviare se face numai dupa semnalizarea corespunzatoare si din timp de catre cel putin un agent de cale ferata.
(2)În cazul prevazut la alin. (1), conducatorii de vehicule sunt obligati sa se conformeze semnificatiei semnalelor agentilor de cale ferata.
SUBSECTIUNEA 8:Oprirea, stationarea si parcarea
Art. 141
(1)Conducatorii autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere imobilizate pe drumurile publice, care se îndeparteaza de acestea, sunt obligati sa actioneze frâna de ajutor, sa opreasca functionarea motorului si sa cupleze într-o treapta de viteza inferioara sau în cea de parcare daca autovehiculul, tractorul agricol sau forestier are transmisie automata.
(2)În cazul imobilizarii involuntare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier în panta sau în rampa, pe lânga obligatiile prevazute la alin. (1) conducatorul trebuie sa bracheze rotile directoare.
(3)În cazul imobilizarii involuntare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier în pasaje subterane sau în tuneluri, conducatorul acestuia este obligat sa opreasca functionarea motorului.
(6)Nu este permisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a trotinetelor electrice, a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.
(8)Se consideră staţionare pe partea carosabilă situaţia în care oricare dintre roţile vehiculului sau remorcii se regăseşte pe partea carosabilă.
(1)Conducatorii autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere imobilizate pe drumurile publice, care se îndeparteaza de acestea, sunt obligati sa actioneze frâna de ajutor, sa opreasca functionarea motorului si sa cupleze într-o treapta de viteza inferioara sau în cea de parcare daca autovehiculul, tractorul agricol sau forestier are transmisie automata.
(2)În cazul imobilizarii involuntare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier în panta sau în rampa, pe lânga obligatiile prevazute la alin. (1) conducatorul trebuie sa bracheze rotile directoare.
(3)În cazul imobilizarii involuntare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier în pasaje subterane sau în tuneluri, conducatorul acestuia este obligat sa opreasca functionarea motorului.(4)În localitati, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor este permisa si pe partea stânga, daca ramâne libera cel putin o banda de circulatie.
(5)În afara localitatilor oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor se face în afara partii carosabile, iar atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
(6)Nu este permisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a trotinetelor electrice, a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.(7)Nu este permisa oprirea sau stationarea în tuneluri. în situatii de urgenta sau de pericol conducatorului de autovehicul îi este permisa oprirea sau stationarea numai în locurile special amenajate si semnalizate corespunzator. în caz de imobilizare prelungita a autovehiculului în tunel, conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca motorul.
(8)Se consideră staţionare pe partea carosabilă situaţia în care oricare dintre roţile vehiculului sau remorcii se regăseşte pe partea carosabilă.Art. 142
e)pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
k)pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
n)pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);
Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
a)în zona de actiune a indicatorului "Oprirea interzisa";
b)pe trecerile la nivel cu calea ferata curenta si la o distanta mai mica de 50 m înainte si dupa acestea;
c)pe poduri, pe si sub pasaje denivelate, precum si pe viaducte;
d)în curbe si în alte locuri cu vizibilitate redusa sub 50 m;
e)pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;f)în intersectii, inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum si în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei;
g)în statiile mijloacelor de transport public de persoane, precum si la mai putin de 25 m înainte si dupa acestea;
h)în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, daca prin aceasta se stânjeneste circulatia a doua vehicule venind din sensuri opuse, precum si în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducatorii celorlalte vehicule care circula în acelasi sens ar fi obligati, din aceasta cauza, sa treaca peste acest marcaj;
i)în locul în care se împiedica vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j)pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificatiile "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulatia din sens invers" sau "Prioritate fata de circulatia din sens invers";
k)pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;l)pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai putin de 50 m de acestea, daca circulatia vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenita sau împiedicata;
m)pe partea carosabila a autostrazilor, a drumurilor expres si a celor nationale europene (E);
n)pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);o)pe pistele pentru biciclete;
p)în locurile unde este interzisa depasirea.
Art. 143
Se interzice stationarea voluntara a vehiculelor:
a)în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara;
b)în zona de actiune a indicatorului cu semnificatia "Stationarea interzisa" si a marcajului cu semnificatia de interzicere a stationarii;
c)pe drumurile publice cu o latime mai mica de 6 m;
d)în dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumurilor publice;
e)în pante si în rampe;
f)în locul unde este instalat indicatorul cu semnificatia "Stationare alternanta", în alta zi sau perioada decât cea permisa, ori indicatorul cu semnificatia "Zona de stationare cu durata limitata" peste durata stabilita.
Art. 144
(2)Administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliţiei rutiere, spaţii destinate opririi sau staţionării vehiculelor, marcate şi semnalizate corespunzător. Amenajările se pot executa numai dacă:
a)se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lăţime;
b)accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
c)poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjeneşte circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate.
(3)Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 m de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.
(1)Administratorul drumului public este obligat sa delimiteze si sa semnalizeze corespunzator sectoarele de drum public unde este interzisa oprirea sau stationarea vehiculelor.
(2)Administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliţiei rutiere, spaţii destinate opririi sau staţionării vehiculelor, marcate şi semnalizate corespunzător. Amenajările se pot executa numai dacă:
a)se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lăţime;
b)accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
c)poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjeneşte circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate.
(3)Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 m de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.
Art. 145
Se interzice conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier si pasagerilor ca în timpul opririi sau stationarii sa deschida ori sa lase deschise usile acestuia sau sa coboare fara sa se asigure ca nu creeaza un pericol pentru circulatie.Art. 146
Circulatia vehiculelor si a pietonilor în spatiile special amenajate sau stabilite si semnalizate corespunzator se desfasoara conform normelor rutiere, pe întreaga perioada cât parcarile sunt deschise circulatiei publice.
SUBSECTIUNEA 9:SUBSECŢIUNEA 9: Alte obligatii si interdictii pentru conducatorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie
Art. 147
Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai este obligat:
1.să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare;
2.să circule numai pe sectoarele de drum pe care îi este permis accesul şi să respecte normele referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise şi/sau la dimensiunile maxime admise de autoritatea competentă pentru autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere conduse;
3.să verifice funcţionarea sistemului de lumini şi de semnalizare, a instalaţiei de climatizare, să menţină permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier şi remorcii;
4.să permită controlul stării tehnice a vehiculului, precum şi al bunurilor transportate, în condiţiile legii;
5.să se prezinte la verificarea medicală periodică, potrivit legii, precum şi la examinarea medicală de specialitate la trimiterea medicului în condiţiile art. 22 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
6.să aplice pe parbrizul şi pe luneta autovehiculului, tractorului agricol sau forestier semnul distinctiv stabilit pentru conducătorii de autovehicule începători, dacă are o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere.
Art. 148
Se interzice conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai:
1.să conducă un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai cu dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberată fără drept de circulaţie sau a cărei valabilitate a expirat;
2.să transporte în autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare;
3.să transporte persoane în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 şi A sau în cabina ori în caroseria autovehiculului destinat transportului de mărfuri;
4.să transporte persoane în caroseria autobasculantei, pe autocisternă, pe platformă, deasupra încărcăturii, pe părţile laterale ale caroseriei sau persoane care stau în picioare în caroseria autocamionului, pe scări şi în remorcă, cu excepţia celei special amenajate pentru transportul persoanelor;
5.să transporte în şi pe autoturism obiecte a căror lungime sau lăţime depăşeşte, împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia;
6.să deschidă uşile vehiculului sau tramvaiului în timpul mersului, să pornească de pe loc cu uşile deschise;
7.să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenţia ori să folosească instalaţii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;
8.să intre pe drumurile modernizate cu vehiculul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe ori materiale ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei;
9.să aibă aplicate pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale afişe, reclame publicitare, înscrisuri ori accesorii, care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului ori a pasagerilor, atât din interior, cât şi din exterior;
10.să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale, care restrâng sau estompează vizibilitatea, atât din interior, cât şi din exterior, cu excepţia celor omologate şi certificate, prin marcaj corespunzător, de către autoritatea competentă;
11.să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe dispozitivele de iluminare ori semnalizare luminoasă, care diminuează eficacitatea acestora, precum şi pe plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, care împiedică citirea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;
12.să lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comandă, să oprească motorul ori să decupleze transmisia în timpul mersului;
13.să folosească în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră;
14.să circule cu autovehiculul cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, în perioadele şi pe drumurile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului;
15.să circule având montate pe autovehicul şi tractor agricol sau forestier anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele pentru care au fost omologate ori care prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita admisă;
16.să conducă un vehicul care emană noxe peste limita legală admisă ori al cărui zgomot în mers sau staţionare depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege ori care are montat pe sistemul de evacuare a gazelor dispozitive neomologate;
17.să circule cu vehiculul având plăcuţele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare, provizorii ori pentru probe deteriorate sau neconforme cu standardul;
18.să săvârşească acte sau gesturi obscene, să profereze injurii, să adreseze expresii jignitoare ori vulgare celorlalţi participanţi la trafic;
19.să circule cu vehiculul avariat mai mult de 30 de zile de la data producerii avariei;
20.să arunce, pe drumurile publice, din vehicul obiecte, materiale sau substanţe;
21.să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe vehicule din categoriile AM, A1, A2 şi A.Art. 149
(1)Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori de tramvai cu o vechime mai mică de un an de la data obţinerii permisului de conducere are obligaţia de a aplica semnul distinctiv sub forma unui disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100 mm, care are în centru semnul exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 mm şi diametrul punctului de 10 mm, după cum urmează:
a)la autovehiculele din categoriile AM, A1, A2 şi A, în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare sau înregistrare, după caz;
b)la celelalte vehicule, pe parbriz, în partea din dreapta jos şi pe lunetă, în partea stângă jos;
c)la vehiculul care nu este prevăzut cu lunetă, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe caroserie în partea din spate stânga sus;
d)la tramvai, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe luneta ultimului vagon în partea din spate stânga sus;
e)la vehiculul care tractează o remorcă, pe parbrizul vehiculului în partea din dreapta jos şi pe caroseria remorcii în partea din spate stânga sus.
(1)Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori de tramvai cu o vechime mai mică de un an de la data obţinerii permisului de conducere are obligaţia de a aplica semnul distinctiv sub forma unui disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100 mm, care are în centru semnul exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 mm şi diametrul punctului de 10 mm, după cum urmează:
a)la autovehiculele din categoriile AM, A1, A2 şi A, în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare sau înregistrare, după caz;
b)la celelalte vehicule, pe parbriz, în partea din dreapta jos şi pe lunetă, în partea stângă jos;
c)la vehiculul care nu este prevăzut cu lunetă, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe caroserie în partea din spate stânga sus;
d)la tramvai, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe luneta ultimului vagon în partea din spate stânga sus;
e)la vehiculul care tractează o remorcă, pe parbrizul vehiculului în partea din dreapta jos şi pe caroseria remorcii în partea din spate stânga sus.(2)Conducatorului de vehicul prevazut la alin. (1) îi este interzis:
a)sa conduca autovehicule care transporta marfuri sau produse periculoase;
b)sa conduca vehicule destinate testarii sau cele pentru probe;
c)sa conduca vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi.
SUBSECTIUNEA 10:Circulatia vehiculelor destinate transportului de marfuri sau transportului public de persoane
Art. 150
(1)Încarcatura unui vehicul trebuie sa fie asezata si, la nevoie, fixata astfel încât:
a)sa nu puna în pericol persoane ori sa nu cauzeze daune proprietatii publice sau private;
b)sa nu stânjeneasca vizibilitatea conducatorului si sa nu pericliteze stabilitatea ori conducerea vehiculului;
c)sa nu fie târâta, sa nu se scurga si sa nu cada pe drum;
d)sa nu mascheze dispozitivele de semnalizare, catadioptrii si placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare ori provizoriu, iar în cazul vehiculelor fara motor, semnalele facute cu bratele de conducatorul acestora;
e)sa nu provoace zgomot care sa jeneze conducatorul, participantii la trafic ori sa sperie animalele si sa nu produca praf sau mirosuri pestilentiale.
(2)Lanturile, cablurile, prelatele si alte accesorii ce servesc la asigurarea sau protectia încarcaturii trebuie sa o fixeze cât mai bine de vehicul si sa nu constituie ele însele un pericol pentru siguranta circulatiei.
(3)Încarcatura care consta în materiale sau produse ce se pot împrastia în timpul mersului trebuie acoperita cu o prelata. Când încarcatura consta în obiecte mari ori grele, aceasta trebuie fixata pentru a nu se deplasa în timpul transportului si a nu depasi gabaritul vehiculului.
Art. 151
Conducatorul de autovehicul sau de tramvai care efectueaza transport public de persoane este obligat:
a)sa opreasca pentru urcarea sau coborârea pasagerilor numai în statiile semnalizate ca atare, cu exceptia transportului public de persoane în regim de taxi. Daca statia este prevazuta cu alveola, oprirea se va face numai în interiorul acesteia;
b)sa deschida usile numai dupa ce vehiculul a fost oprit în statie;
c)sa închida usile numai dupa ce pasagerii au coborât ori au urcat;
d)sa repuna în miscare autovehiculul sau tramvaiul din statie dupa ce a semnalizat intentia si s-a asigurat ca poate efectua în siguranta aceasta manevra.
Art. 152
Se interzice pasagerilor mijloacelor de transport public de persoane:
a)sa urce, sa coboare, sa tina deschise usile ori sa le deschida în timpul mersului vehiculului;
b)sa calatoreasca pe scari sau pe partile exterioare ale caroseriei vehiculului;
c)sa arunce din vehicul orice fel de obiecte, materiale sau substante.
SUBSECTIUNEA 11:Remorcarea
Art. 153
(1)Un autovehicul poate tracta pe drumul public o singura remorca. Se excepteaza tractorul agricol sau forestier care poate tracta doua remorci, precum si autovehiculele amenajate pentru formarea unui autotren de transport persoane în localitatile turistice, cu conditia ca acesta sa nu fie mai lung de 25 m si sa nu circule cu viteza mai mare de 25 km/h.
(1)Un autovehicul poate tracta pe drumul public o singura remorca. Se excepteaza tractorul agricol sau forestier care poate tracta doua remorci, precum si autovehiculele amenajate pentru formarea unui autotren de transport persoane în localitatile turistice, cu conditia ca acesta sa nu fie mai lung de 25 m si sa nu circule cu viteza mai mare de 25 km/h.(2)Motocicleta fara atas, precum si bicicleta pot tracta o remorca usoara având o singura axa.
Art. 154
Cuplarea unui vehicul cu una sau doua remorci, pentru formarea unui ansamblu de vehicule, se poate efectua numai daca:
a)elementele care compun dispozitivul de cuplare sunt omologate si compatibile;
b)ansamblul de vehicule poate realiza raza minima de virare a autovehiculului tragator;
c)dimensiunile ansamblului de vehicule nu depasesc limitele prevazute de lege;
d)elementele de cuplare ale echipamentelor de frânare, de iluminare si semnalizare luminoasa sunt compatibile;
e)vehiculele care compun ansamblul nu se ating la trecerea peste denivelari, la efectuarea virajelor sau la schimbarea directiei de mers.
Art. 155
(1)În cazul ramânerii în pana a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori a remorcii acestuia, conducatorul ansamblului este obligat sa îl scoata imediat în afara partii carosabile sau, daca nu este posibil, sa îl deplaseze lânga bordura ori acostament, asezându-l paralel cu axa drumului si luând masuri pentru remedierea deficienţelor sau, dupa caz, de remorcare.
(2)Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa, autovehiculul, tractorul agricol sau forestier sau remorca acestuia care are deficienţe la sistemul de iluminare sau de semnalizare luminoasa nu poate fi tractat/tractata pe drumurile publice fara a avea în functiune, în partea stânga, în fata, o lumina de întâlnire si în spate, una de pozitie.
(1)În cazul ramânerii în pana a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori a remorcii acestuia, conducatorul ansamblului este obligat sa îl scoata imediat în afara partii carosabile sau, daca nu este posibil, sa îl deplaseze lânga bordura ori acostament, asezându-l paralel cu axa drumului si luând masuri pentru remedierea deficienţelor sau, dupa caz, de remorcare.
(2)Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa, autovehiculul, tractorul agricol sau forestier sau remorca acestuia care are deficienţe la sistemul de iluminare sau de semnalizare luminoasa nu poate fi tractat/tractata pe drumurile publice fara a avea în functiune, în partea stânga, în fata, o lumina de întâlnire si în spate, una de pozitie.Art. 156
(1)Dacă un autovehicul, tractor agricol sau forestier sau o remorcă a ramas în pana pe partea carosabila a drumului si nu poate fi deplasat/deplasată în afara acesteia, conducatorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier este obligat sa puna în functiune luminile de avarie si sa instaleze triunghiurile reflectorizante.
(1)Dacă un autovehicul, tractor agricol sau forestier sau o remorcă a ramas în pana pe partea carosabila a drumului si nu poate fi deplasat/deplasată în afara acesteia, conducatorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier este obligat sa puna în functiune luminile de avarie si sa instaleze triunghiurile reflectorizante.(2)Triunghiurile reflectorizante se instaleaza în fata si în spatele vehiculului, pe aceeasi banda de circulatie, la o distanta de cel putin 30 m de acesta, astfel încât sa poata fi observate din timp de catre participantii la trafic care se apropie. în localitati, atunci când circulatia este intensa, triunghiurile reflectorizante pot fi asezate la o distanta mai mica sau chiar pe vehicul, astfel încât sa poata fi observate din timp de ceilalti conducatori de vehicule.
(3)Daca vehiculul nu este dotat cu lumini de avarie sau acestea sunt defecte, conducatorul poate folosi, pe timpul noptii ori în conditii de vizibilitate redusa, o lampa portativa cu lumina galbena intermitenta, care se instaleaza la partea din spate a vehiculului.
(4)Se interzice folosirea triunghiurilor reflectorizante ori a luminilor de avarie în mod nejustificat sau pentru a simula o ramânere în pana în locurile unde oprirea ori stationarea este interzisa.
(5)În cazul caderii din vehicule, pe partea carosabila, a încarcaturii sau a unei parti din aceasta, care constituie un obstacol ce nu poate fi înlaturat imediat, conducatorul este obligat sa îl semnalizeze cu unul dintre mijloacele prevazute la alin. (1)-(3).
Art. 157
(2)Daca remorcarea se realizeaza prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platforma de remorcare a partii din fata a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat, atunci în acesta nu trebuie sa se afle nicio persoana.
(3)Se interzice remorcarea unui autovehicul cu doua roti, cu sau fara atas, a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier al carui sistem de directie nu functioneaza sau care nu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei, gheata ori zapada. Se interzice si remorcarea a doua sau mai multe autovehicule, tractoare agricole sau forestiere, a carutelor, a vehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.
(4)Prin exceptie de la prevederile alin. (3), se permite remorcarea unui autovehicul, tractor agricol sau forestier al carui sistem de directie nu functioneaza numai în cazul când remorcarea se realizeaza prin suspendarea rotilor directoare ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat cu o macara sau sprijinirea rotilor directoare ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat pe o platforma de remorcare.
(5)Conducatorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, tractor agricol sau forestier în situatii deosebite, pe distante scurte, un alt autovehicul, tractor agricol sau forestier pentru a-i pune motorul în functiune sau pentru a efectua scurte manevre, fara a pune în pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic.
(1)Remorcarea unui autovehicul, tractor agricol sau forestier se face cu respectarea urmatoarelor reguli:
a)conducatorii autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere tragator si, respectiv, remorcat trebuie sa posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule, tractoare agricole sau forestiere;
b)autovehiculul, tractorul agricol sau forestier tragator sa nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui proprie, cu exceptia cazului când remorcarea se efectueaza de catre un autovehicul destinat special depanarii;
d)conducatorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat este obligat sa semnalizeze corespunzator semnalelor efectuate de conducatorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier tragator. Atunci când sistemul de iluminare si semnalizare nu functioneaza, este interzisa remorcarea acestuia pe timpul noptii si în conditii de vizibilitate redusa, iar ziua poate fi remorcat daca pe partea din spate are aplicate inscriptia "Fara semnalizare", precum si indicatorul "Alte pericole".
a)conducatorii autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere tragator si, respectiv, remorcat trebuie sa posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule, tractoare agricole sau forestiere;
b)autovehiculul, tractorul agricol sau forestier tragator sa nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui proprie, cu exceptia cazului când remorcarea se efectueaza de catre un autovehicul destinat special depanarii;c)remorcarea trebuie sa se realizeze prin intermediul unei bare metalice în lungime de cel mult 4 m. Autoturismul ale carui mecanism de directie si sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legatura flexibila omologata, în lungime de 3-5 m. Bara sau legatura flexibila trebuie fixata la elementele de remorcare cu care sunt prevazute autovehiculele;
d)conducatorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat este obligat sa semnalizeze corespunzator semnalelor efectuate de conducatorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier tragator. Atunci când sistemul de iluminare si semnalizare nu functioneaza, este interzisa remorcarea acestuia pe timpul noptii si în conditii de vizibilitate redusa, iar ziua poate fi remorcat daca pe partea din spate are aplicate inscriptia "Fara semnalizare", precum si indicatorul "Alte pericole".
(2)Daca remorcarea se realizeaza prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platforma de remorcare a partii din fata a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat, atunci în acesta nu trebuie sa se afle nicio persoana.
(3)Se interzice remorcarea unui autovehicul cu doua roti, cu sau fara atas, a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier al carui sistem de directie nu functioneaza sau care nu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei, gheata ori zapada. Se interzice si remorcarea a doua sau mai multe autovehicule, tractoare agricole sau forestiere, a carutelor, a vehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.
(4)Prin exceptie de la prevederile alin. (3), se permite remorcarea unui autovehicul, tractor agricol sau forestier al carui sistem de directie nu functioneaza numai în cazul când remorcarea se realizeaza prin suspendarea rotilor directoare ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat cu o macara sau sprijinirea rotilor directoare ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier remorcat pe o platforma de remorcare.
(5)Conducatorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, tractor agricol sau forestier în situatii deosebite, pe distante scurte, un alt autovehicul, tractor agricol sau forestier pentru a-i pune motorul în functiune sau pentru a efectua scurte manevre, fara a pune în pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic.SUBSECTIUNEA 12:Zona rezidentiala si pietonala
Art. 158
(1)În zona rezidentiala, semnalizata ca atare, pietonii pot folosi toata latimea partii carosabile, iar jocul copiilor este permis.
(2)Conducatorii de vehicule sunt obligati sa circule cu o viteza de cel mult 20 km/h, sa nu stationeze sau sa parcheze vehiculul în afara spatiilor anume destinate si semnalizate ca atare, sa nu stânjeneasca sau sa împiedice circulatia pietonilor chiar daca, în acest scop, trebuie sa opreasca.
Art. 159
În zona pietonala, semnalizata ca atare, conducatorul de vehicul poate intra numai daca locuieste în aceasta zona sau presteaza servicii publice "din poarta în poarta" si nu are alta posibilitate de acces. Acesta este obligat sa circule cu viteza maxima de 5 km/h, sa nu stânjeneasca ori sa împiedice circulatia pietonilor si, daca este necesar, sa opreasca pentru a permite circulatia acestora.