Art. 2201. - Art. 220 1 - Regulament din 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
M.Of. 876
În vigoare Versiune de la: 19 Iulie 2024
Art. 2201
(1)Îndeplinirea condiţiilor pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzute de art. 104 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează de către şeful serviciului poliţiei rutiere la nivelul căruia s-a hotărât cu privire la perioada de suspendare a dreptului de a conduce a cărei reducere se cere.
(2)În situaţia în care hotărârea cu privire la perioada de suspendare a dreptului de a conduce a fost luată la nivelul poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) se analizează de către şeful acesteia.
(3)Cererea se depune în primele două treimi ale perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea.
(4)Reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce sau refuzul de a reduce această perioadă se dispune în scris de către şeful serviciului poliţiei rutiere prevăzut la alin. (1) sau, după caz, de către şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române prevăzut la alin. (2) şi se comunică titularului permisului de conducere în cel mult 5 zile de la data înregistrării cererii, inclusiv.