Art. 2031. - Art. 203 1 - Regulament din 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 876

În vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2024
Art. 2031
(1)Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una dintre situaţiile prevăzute la art. 143, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă.
(2)Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
(3)Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.
(4)Nu se dispune ridicarea vehiculului aparţinând unei instituţii dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă.
(5)Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.