Art. 163. - Conducatorul de animale de calarie este obligat: - Regulament din 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 876

În vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2024
Art. 163
(1)Conducatorul de animale de calarie este obligat:
a)sa conduca animalele astfel încât acestea sa se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia cât mai aproape de marginea din partea dreapta a drumului;
b)sa nu lase animalele nesupravegheate pe partea carosabila sau în imediata apropiere a acesteia;
c)de la lasarea serii pâna în zorii zilei sa poarte îmbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
d)sa traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor numai dupa ce s-a asigurat ca o poate face fara pericol;
e)sa semnalizeze schimbarea directiei de mers spre stânga prin ridicarea în plan orizontal a bratului stâng, iar oprirea prin balansarea bratului drept.
(2)Persoanele care conduc animale izolate sau de povara sunt obligate:
a)sa se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreapta a carosabilului;
b)sa conduca animalele numai pe partea din dreapta lor, cu ajutorul unei legaturi care nu poate avea o lungime mai mare de 2 metri;
c)sa asigure deplasarea animalelor însiruite si legate unul în spatele altuia;
d)de la lasarea serii pâna în zorii zilei sa poarte îmbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
e)sa traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor, numai dupa ce s-a asigurat ca o pot face fara pericol.
(3)Deplasarea pe drumurile publice a unei turme se face cu respectarea urmatoarelor reguli:
a)turma trebuie sa aiba în fata si în spate câte un conducator;
b)pe timpul noptii sau în orice alte situatii când vizibilitatea este redusa, conducatorul care se afla în fata turmei trebuie sa aiba un dispozitiv cu lumina de culoare alba, iar cel din spate un dispozitiv cu lumina de culoare rosie;
c)conducatorii turmei trebuie sa ia masurile necesare ca, pe timpul deplasarii pe drum, animalele sa nu împiedice circulatia celorlalti participanti la trafic;
d)animalele trebuie conduse la pas, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea partii carosabile, astfel încât sa nu ocupe mai mult de jumatate din latimea sensului de mers;
e)la intersectii, precum si atunci când traverseaza drumul, conducatorii turmei trebuie sa acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersecteaza;
f)în deplasarea pe drumurile pe care le este permis accesul, conducatorii turmei sunt obligati sa nu lase animalele nesupravegheate.