Art. 96. - Art. 96: Programul zilnic - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 96: Programul zilnic
(1)Programul zilnic este riguros stabilit şi cuprinde activităţi administrative, lucrative, plimbare, asistenţă medicală, activităţi de educaţie şi intervenţie psihosocială, asistenţă religioasă şi timp de odihna.
(2)Persoanele private de libertate care nu prestează muncă sau nu participă la alte activităţi pot desfăşura în comun, în limita a minimum 3 ore, activităţi de plimbare, educaţie şi intervenţie psihosocială, sportive şi religioase.
(3)Servitul hranei de către această categorie de persoane private de libertate se realizează în camerele de deţinere sau în spaţii special amenajate.
(4)Asistenţa medicală se asigură de personal medical anume desemnat, în spaţii amenajate, de regulă în interiorul secţiei de maximă siguranţă. La solicitarea personalului medical, asistenţa medicală este acordată în prezenţa personalului de pază. În cazuri deosebite, la solicitarea medicului curant, persoanele private de libertate pot fi internate în infirmerii sau spitale.