Art. 91. - Art. 91: Schimbarea regimului de executare - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 24
Ieşit din vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 91: Schimbarea regimului de executare
(2)Persoana privată de libertate sau comisia pentru individualizarea regimului, după executarea fracţiunilor din pedeapsă prevăzute la art. 26 alin. 1 din Lege, poate sesiza judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în vederea schimbării regimului de executare. Persoana privată de libertate este încunoştinţată despre data când poate solicita schimbarea regimului de executare.
(6)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate hotărăşte asupra cererii de schimbare a regimului de executare, printr-o încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării, numai după ascultarea persoanei în cauză. Încheierea motivată se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de două zile de la data pronunţării acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (5)-(7) din Lege.
(7)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
(1)Schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Lege.
(2)Persoana privată de libertate sau comisia pentru individualizarea regimului, după executarea fracţiunilor din pedeapsă prevăzute la art. 26 alin. 1 din Lege, poate sesiza judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în vederea schimbării regimului de executare. Persoana privată de libertate este încunoştinţată despre data când poate solicita schimbarea regimului de executare.(3)Comisia poate sesiza judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în vederea schimbării regimului de executare într-unui mai sever, înainte de împlinirea termenului de 6 luni, dacă persoana privată de libertate a comis o infracţiune sau o abatere disciplinară gravă, care o face incompatibilă cu regimul în care execută pedeapsa privativă de libertate, şi dacă prin conduita sa afectează grav convieţuirea normală în penitenciar sau siguranţa acestuia.
(4)Sesizarea de către comisie se realizează după întocmirea unui raport în care sunt menţionate conduita persoanei şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrarea socială, raport care se aduce la cunoştinţa persoanei private de libertate, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Lege.
(5)Dispoziţiile art. 88 din prezentul regulament se aplică în mod corespunzător.
(6)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate hotărăşte asupra cererii de schimbare a regimului de executare, printr-o încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării, numai după ascultarea persoanei în cauză. Încheierea motivată se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de două zile de la data pronunţării acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (5)-(7) din Lege.
(7)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.(8)Copiile documentelor prevăzute la alin. (1) se depun în dosarul individual.
(9)Menţiuni despre schimbarea regimului de executare se fac în dosarul individual, în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente operative stabilite prin regulamentul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Lege.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »