Art. 88. - Art. 88: Procedura stabilirii regimului de executare - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 88: Procedura stabilirii regimului de executare
(1)Membrii comisiei prevăzute de art. 14 din Lege, cu ocazia stabilirii regimului de executare a persoanelor private de libertate, au în vedere:
a)vârsta;
b)durata pedepsei privative de libertate;
c)conduita persoanei condamnate, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare;
d)riscul pe care îl prezintă pentru siguranţa locului de deţinere, pentru celelalte persoane private de libertate şi pentru personal;

e)abilităţile necesare includerii în diferite programe de educaţie şi intervenţie psihosocială;
f)disponibilitatea de a presta muncă, de a urma cursuri de calificare şi cursuri de şcolarizare.

g)starea de sănătate.
(2)În raport cu prevederile alin. (1) şi ale art. 25 din Lege, fiecare membru al comisiei propune motivat regimul de executare.
(3)Stabilirea regimului se face prin votul deschis al majorităţii membrilor comisiei, în funcţie de propunerile formulate.
(4)Propunerile membrilor comisiei, motivaţiile şi decizia finală a comisiei, pentru fiecare caz în parte, se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează într-un registru de procese-verbale.
(5)Decizia membrilor comisiei se consemnează într-un proces-verbal de aducere la cunoştinţă, întocmit în două exemplare. Un exemplar al procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a deciziei se înmânează persoanei private de libertate, iar celălalt, din care să rezulte luarea la cunoştinţă, se depune la dosarul individual.
(6)Structura şi conţinutul procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a deciziei se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.