Art. 61. - Art. 61: Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 61: Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate
(1)Împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta secţiune, dispuse de administraţia locului de deţinere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Lege.
(2)Persoana privată de libertate este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.
(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a)admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de administraţia locului de deţinere;
b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
(5)Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei private de libertate şi administraţiei locului de deţinere în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.

(6)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana privată de libertate şi administraţia locului de deţinere pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(7)Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
(8)Hotărârea judecătoriei este definitivă.