Art. 44. - Art. 44: Periodicitatea şi durata acordării vizitei intime - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 44: Periodicitatea şi durata acordării vizitei intime
(1)Persoanele private de libertate beneficiază trimestrial de vizită intimă, cu durata de două ore. Prin excepţie, frecvenţa vizitei intime poate fi lunară, pentru primul an după încheierea căsătoriei, în cazul persoanelor care s-au căsătorit în timpul detenţiei, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 43.
(2)Atunci când vizita intimă este determinată, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Lege, de încheierea căsătoriei în timpul detenţiei, durata acesteia este de 48 de ore. Vizita se va desfăşura cu acordul directorului penitenciarului, care va stabili totodată şi momentul în care se desfăşoară vizita, informând în timp util soţii.
(3)În mod excepţional, vizita prevăzută la alin. (2) poate fi întreruptă pentru o perioadă de maximum 24 de ore, fără ca perioada de timp pentru care a avut loc întreruperea să se calculeze la durata totală a vizitei.
(4)Pentru vizita prevăzută la alin. (2) nu este necesar să fie îndeplinite condiţiile menţionate la art. 43.