Art. 34. - Art. 34: Informarea persoanelor private de libertate despre evoluţia stării de sănătate - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 34: Informarea persoanelor private de libertate despre evoluţia stării de sănătate
(1)Cu prilejul consultaţiei, persoanele private de libertate sunt informate cu privire la starea personală de sănătate, despre prognosticul evolutiv, investigaţiile necesare, precum şi despre condiţiile terapeutice.
(2)Persoanele private de libertate au dreptul să refuze o intervenţie medicală, asumându-şi în scris răspunderea pentru această decizie. Pacientul este informat despre consecinţele medicale ale refuzului sau întreruperii actelor medicale.
(3)Refuzul persoanei private de libertate privind efectuarea unei intervenţii medicale sau întreruperea actelor medicale la cererea acesteia nu poate face obiectul unui raport de incident şi nu constituie abatere disciplinară.