Art. 33. - Art. 33: Măsuri în caz de autoagresiune - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 33: Măsuri în caz de autoagresiune
(1)În cazul în care medicul locului de deţinere constată că persoana privată de libertate a recurs la acţiuni de autoagresiune, întocmeşte un proces-verbal care, după ce este avizat de către directorul unităţii, se aduce la cunoştinţa persoanei private de libertate, sub semnătură, şi se ataşează la dosarul individual. O copie a procesului-verbal se transmite instanţei de executare.
(2)Durata internării în spital se menţionează în procesul-verbal care se comunică de către administraţia locului de deţinere instanţei de executare, pentru a proceda conform dispoziţiilor legale.
(3)Cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale şi tratamentul aplicat persoanelor private de libertate în situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt imputabile celor în cauză.